Ani la rând, Alin Prunean a fost preşedintele Fundației pentru Educație și Dezvoltare Locală AGAPIS, considerată una dintre cele mai active organizații neguvernamentale din Sălaj. S-a implicat în comunitate şi cu alte proiecte interesante, el fiind cel care a înfiinţat primul Consiliu Local al Tinerilor din mediul rural. Alin Prunean a fost şi coordonatorul echipei de facilitare a Proiectului de Dezvoltare Rurală al Băncii Mondiale în județul Sălaj, după care a înființat Intreprinderea Socială Valea Barcăului, care valorifica produsele locale.
Acum mai bine de un deceniu, în parteneriat cu Fundația Adept Transilvania, el crea cel mai exclusivist produs românesc, care punea în valoare bogățiile Transilvaniei. Totodată, a fost trainer specializat pe managementul si marketingul produselor locale și colaborează cu unele dintre cele mai active ONG-uri din țară.
După mai bine de două decenii de implicare civică, acesta a schimbat puţin macazul, asumându-şi o implicare politică pentru viața comunității. A făcut parte dintr-o echipă ce constituia Comunitatea Locală RO100 Zalău, pe care a şi coordonat-o până când a făcut pasul spre politică. A făcut parte din echipa de Coordonatori Regionali PLUS Nord-Vest.
La alegerile din 2020, a fost ales ca deputat de pe listele USR – PLUS. În Parlamentul României, sălăjeanul nostru este membru al Comisiei pentru Agricultură în Camera Deputaţilor, unde s-a zbătut pentru ca agricultura românească să redevină ceea ce a fost odată.
Între timp, l-a urmat pe Dacian Cioloş, iar acum face parte din partidul REPER. În această postură, dar şi ca liderul al acestei formaţiuni politice în Sălaj, deputatul Alin Prunean se gândeşte la o candidatură pentru o funcţie importată în administraţia locală sau judeţeană.
În acest moment, deputatul REPER oscilează între o candidatură la funcţia de primar al municipiului Zalău şi o candidatură la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Sălaj.
Conform parlamentarului de Sălaj, în cel mai scurt timp, acesta va lua o decizie, după ce va mai analiza unele aspecte şi unele sondaje realizate în ultima perioadă de către diferite partide. Până atunci, însă, Alin Prunean ar dori să vadă şi dorinţa simpatizanţilor REPER şi a celor care l-au susţinut în ultima perioadă.
„Încă nu am luat o decizie. Urmează să mai văd anumite date, nişte rezultate ale unor sondaje, dar în acelaşi timp mi-aş dori foarte mult şi v-aş ruga pe voi cei care sunteţi aproape de mine şi care mă susţineţi să vă spuneţi părerea. Să-mi spuneţi unde credeţi că ar fi mai potrivit să candidez, la Consiliul Judeţean Sălaj sau la Primăria municipiului Zalău unde să facem o campanie în forţă pentru zălăuani. Aştept răspunsurile dumneavoastră şi în câteva zile voi lua o decizie”, a spus deputatul Alin Prunean.
Mai multe pe acest subiect, în ediţia ziarului Ştirile din Sălaj de miercuri, 20 martie.