Aşteptarea a luat sfârşit pentru iubitorii handbalului. În această săptămână, a debutat noul sezon din Liga Florilor, iar HC Zalău a fost chiar una dintre formaţiile care au deschis balul. Joi după-amiază, sălăjencele au jucat la Bistriţa, în faţa uneia dintre cele mai puternice formaţii din România.
Dacă în sezonul trecut a cucerit medaliile de bronz, Gloria s-a ridicat la nivel maxim în Supercupa României, competiţie desfăşurată chiar înaintea startului de campionat. Gruparea condusă de selecţionerul Florentin Pera a învins la scor Rapid Bucureşti în semifinale, pentru ca în finală să evolueze de la egal la egal cu CSM Bucureşti. Până la urmă, campioana României s-a impus la limită cu scorul de 28 – 27, adjudecându-şi trofeul.
În partida de joi de la Bistriţa, HC Zalău a surprins, având un start debordant, astfel că – în minutul 5 – sălăjencele conduceau cu 3 – 0! Zalăul s-a ţinut tare în primul sfert de oră şi a avut avantaj mai bine de un sfert de oră: 4 – 2 (min. 9) sau 6 – 3 (min. 15)!
Gazdele au egalat la 6 şi au intrat la conducere în minutul 19, după golul japonezei Asuka Fujita. Ioana Bălăceanu a egalat în minutul 19 şi acesta a fost ultimul moment în care amfitrioanele nu au fost în avantaj. În doar trei minute, Gloria a înscris de trei ori, scorul fiind 10 – 7 în minutul 23. Un nou gol semnat de Bălăceanu a apropiat Zalăul de puternica adversară (11 – 10, în minutul 27) Până la pauză, însă, ecartul de 3 goluri s-a refăcut şi s-a intrat la vestiare cu scorul de 13 – 10.
În repriza secundă, diferenţa de pe tabelă a început să crească la 6 goluri (18 – 13, min. 38) sau la 6 goluri (23 – 17, min. 51). Din păcate, elevele lui Gheorghe Tadici au cedat total în ultimele 10 minute, iar avantajul a crescut, cea mai mare diferenţă fiind de 8 goluri, stabilită chiar în ultimele zeci de secunde ale jocului.
Până la urmă, s-a văzut diferenţa de valoare, iar Gloria Bistriţa se arată încă din start ca una dintre pretendentele chiar la titlu! De cealaltă parte, HC Zalău nu prea putea să facă prea multe şi aşteptăm alte partide în care fetele noastre să acumuleze puncte.
Să mai spune că, la partida de la Bistriţa, cea mai bună marcatoare a gazdelor a fost franţuzoaica Gnonsiane Niombla, cu 5 goluri din tot atâtea aruncări, în timp ce Alexia Niţă a fost golghetera Zalăului, tot cu 5 goluri. Pe lista marcatoarelor le-am mai regăsit pe „gura de foc” de anul trecut – Emilija Lazic – , tunisiencele Jlezi Mouna şi Aya Ben Abdallah, dar şi Ioana Bălăceanu, toate cu câte 3 goluri.
Gloria 2018 Bistriţa – HC Zalău 28 – 20 (13 – 10)
Gloria: Ivana Kapitanovic, Renata Lais De Arruda – Gnonsiane Niombla (5 goluri), Tamires Morena De Araujo Frossard (4), Greta Kacsor (4), Dagmara Nocun (4), Danila Patricia So Delgado Pinto (3), Valeriia Kirdiasheva (3), Asuka Fujita (2), Seynabou Mbengue Rodriguez (1), Eva Kerekes (1), Sonia Seraficeanu (1), Nikolina Vukcevic, Yaroslava Burlachenko, Natalia Agnieszka Nosek şi Bianca Bazaliu. Antrenor: Florentin Pera
HC Zalău: Ioana Niţă, Sara Rus, Andreea Năstasă – Alexia Niţă (5), Jlezi Mouna (3), Emiliza Lazic (3), Ioana Bălăceanu (3), Aya Ben Abdallah (3), Cristina Andriţa (1), Florentina Mosin (1), Adriyana Naumenko (1), Denisa Vîlcan, Bianca Vintilă, Andreea Mărginean, Roberta Stamin şi Ioana Danilescu. Antrenor: Gheorghe Tadici
Mai multe pe acest subiect, în ediţia ziarului Sportul Salajean de miercuri, 4 septembrie.
Sursa foto: CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud