

După o noapte cu alcool și droguri, un tânăr de 31 de ani, din localitatea Șimleu Silvaniei, s-a urcat la volanul unei mașini și a dat ochii cu polițiștii, în localitatea Șamșud. A fost pus să sufle în fiolă, iar valoarea rezultată a fost de 0,37 mg/l alcool pur în aerul expirat
Luni, 20 noiembrie a.c., la ora 02.10, pe drumul comunal 7 A, în localitatea Șamșud, polițiștii Serviciului Rutier au oprit în trafic pentru control un autoturism, condus de un bărbat de 31 de ani, din localitatea Șimleu Silvaniei.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 0,37 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatului de 31 de ani i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
De asemenea, în urma testării acestuia cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
În cauză, polițiștii rutieri au întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
