Dan Mirșidan – noul inspector şcolar pentru educație fizică şi sport la ISJ Sălaj

Începând cu data de 1 septembrie 2024, postul de inspector de sport în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj va fi preluat de profesorul Dan Gheorghe Mirșidan

by Mihai POP
0 comment 1,1K views
A+A-
Reset

În această vară, unul din cele mai active compartimente din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, cel de educaţie fizică şi sport, şi-a schimbat inspectorul de specialitate.

Din data de 1 septembrie a preluat prof. Mirșidan funcţia de inspector de specialitate, iar prima sa acţiune în noua postură va fi la începerea noului an şcolar.

Să punctăm faptul că prof. Dan Mirșidan este cunoscut în viața sportivă sălăjeană și pentru activitatea sa ca atlet la CSM SUCEAVA. Acesta este cadru didactic la Școala Gimnazială „Lucian Blaga” din Jibou.

”Cu deosebită mândrie anunțăm numirea în funcția de inspector școlar pentru disciplina Educație Fizică și Sport a domnului profesor drd. Mirșidan Dan Gheorghe începând cu data de 1 septembrie 2024. Fost director adjunct al Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga”, domnul Mirșidan Dan Gheorghe a demonstrat de-a lungul carierei sale un angajament excepțional față de educație și sport, obținând numeroase rezultate la diverse competiții sportive. Suntem convinși că expertiza și dedicarea sa vor aduce un aport valoros în noua funcție”, transmit reprezentanții de la la Școala Gimnazială „Lucian Blaga” din Jibou.

You may also like

Leave a Comment