Dacian Cioloș și-a dat demisia de la conducerea partidului USR

by Mihai POP
0 comment 83 views
A+A-
Reset
Creare site web TANWEB

Dacian Cioloş şi-a anunţat, luni, demisia din funcţia de preşedinte al Uniunii Salvaţi România (USR). Președinte interimar este Cătălin Drulă, până la organizarea de noi alegeri

Liderul USR, Dacian Cioloș, și-a anunțat, în urmă cu scurt timp, demisia de la conducerea partidului, în ședința Biroului Național pe care a convocat-o luni.

Decizia vine după ce Biroul Național USR a respins proiectul de reformare a partidului propus de Dacian Cioloș, cu 14 voturi la 11. Acesta amenințase că își va depune mandatul dacă propiectul său nu primește susținere.

Funcția de președinte interimar va fi preluată de către vicepreședintele care a obținut cel mai mare număr de voturi la Congres, adică de către Cătălin Drulă, conform statutului USR.

Principalele declarații ale lui Dacian Cioloș

  • Am considerat firesc și de bun simț să-mi prezint demisia, pentru că sensul participării la alegerile interne a fost modernizarea partidului
  • pentru asta aveam nevoie de susținerea și complicitatea Biroului Național
  • Credința mea e că USR e o altenativă la extremism
  • E nevoie de un partid credibil și conectat la modernizarea României. Am promovat deschiderea USR către mediul de afaceri și societatea civilă
  • Rămân în continuare în partid, rămân membru de partid
  • Rămâne președinte interimar Cătălin Drulă până când conducerea decide congres pentru alegeri
  • Ar fi important să înceapă o dezbatere în partid și legată de modificarea statutului și sper ca forța care a ținut viu USR PLUS, membrii să nu plece în partid și să rămână să se bată pentru modernizarea partidului
  • Mesaj pentru susținătorii noștri care au asistat la zbaterile noastre interne: cred că dialogul intern, poate fi mai dur, dacă e bine canalizată, poate produce un partid care să se bată pentru modernizarea țării
  • Cred că USR are încă în față o perioadă în care poate trage învățămintele ieșirii de la guvernare
  • Cred că un partid nu poate fi credibil decât în măsura în care are coeziune în interior
  • În vară i-am propus lui Dan Barna să nu candidăm nici unul pentru a crea condițiile unei regenerări, am ajuns în aceeași situație cu câteva luni mai târziu
  • Nu mai candidez la funcția de președinte (la congresul extradordinar), nu are nici un sens
  • Eu am făcut propunerea programului de președinte cu toată sinceritate, fără să am vreo agendă ascunsă.
  • Nu am în calcul să refac proiectul PLUS
  • Voi continua dialogul cu membrii de partid
  • Eu nu am mai discutat de candidatura la prezidențiale demult, asta necesită un partid puternic, care să te susțină
  • Nimic mai grav decât faptul că am fost ales cu un program. După 4 luni președintele își prezintă un program. Dacă nu aveam susținerea Biroului Național, acel program nu aveau nici un sens, pentru că aveau nevoie de votul BN. Nu a fost nici o amenințare ca să sperii colegii din BN.
  • Sunt opinii că v-ați abandonat partidul. Cum el răspundeți? Un șofer care nu are volan și se ambiționează să rămână în mașină e mult mai periculos decât unul care se dă jos și lase pe cineva care are volan
  • După ce au trecut câteva luni, tot răul spre bine. Programul meu a suscitat o dezbatere în partid, sper să continue
  • Sper ca până în vară, dacă nu în toamnă, să avem un congres în care să discutăm modificări la statut
  • Aveți ceva să vă reproșați? Probabil că trebuia să prezint programul de mai multă vreme, ca să am timp să explic intențiile, că au fost neînțelegeri precum aceea că vreau să-mi pun omul la Secretariatul General. Probabil că lucrurile acestea puteau fi explicate mai bine dacă o luam mai din timp

You may also like

Leave a Comment