Cristian Terheș: ”Votul din 24 noiembrie a arătat că românii s-au săturat de incompetența și duplicitatea PSD, PNL și USR”

by Mihai POP
0 comment 88 views
A+A-
Reset

Cristian Terheș a candidat de președinte din partea Partidului Național Conservator Român. Acesta spune că, partidul PNCR pe care îl reprezintă este forța fidelă României, care va apăra suveranitatea națională și supremația Constituției în Parlamentul României.

”Votul din 24 noiembrie a arătat că românii s-au săturat de incompetența și duplicitatea PSD, PNL și USR, care au creat haosul actual din țară și au îngenunchiat-o.

În același timp, votul a arătat că România are nevoie de o forță conservator-național-suveranistă fidelă României, care să apere interesul național și supremația Constituției.

În campania pentru prezidențiale am spus că PNCR își dorește o Românie puternică, sigură și prosperă, astfel încât cei plecați să se întoarcă, iar cei rămași să nu mai plece.

Le mulțumesc tuturor celor peste 95.000 de români care, deși campania a fost extrem de polarizată, m-au votat. E un vot de încredere care demonstrează că sunt enorm de mulți români fideli valorilor conservator-național-suveraniste și le susțin până la capăt.

Mulți ne-au scris că în primul tur au votat cu alți candidați din motive de „utilitate” a votului, dar că la alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024 vor vota PNCR. Le mulțumesc și acestora pentru susținere.

La alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024 PNCR are candidați în toate circumscripțiile electorale din România și diaspora.

Veți găsi pe lista PNCR de la profesori, medici și fermieri, la preoți ortodocși și pastori, de la oameni de afaceri la profesioniști, de la români la maghiari, romi și machedoni, de la foști militari sau magistrați la civili, de la bărbați la femei, multe femei.

Am dorit să avem candidați din toate păturile sociale, astfel încât toată lumea să fie reprezentată.

Pilonii PNCR sunt libertate, suveranitate, dreptate și prosperitate.

PNCR își dorește, odată ajuns în Parlamentul României, să fie nu doar un factor de stabilitate pentru România, dar și:

1. să apere supremația Constituției și suveranitatea națională;

2. să apere drepturile și libertățile românilor;

3. să țină piept presiunile ce vin de la Bruxelles de a implementa legi contrare intereselor României și românilor;

4. să apere familia naturală, inocența copiilor și normalitatea în societatea românească;

5. să susțină mediul de afaceri românesc;

6. să promoveze legi și politici publice favorabile României și românilor.

Toți cei care vă regăsiți în aceste valori votați pe 1 decembrie, de ziua Marii Uniri, candidații Partidului Național Conservator Român (PNCR) la parlamentare”, transmite europarlamentarul Cristian Terheș.

CMF 11240003

You may also like

Leave a Comment