Responsive Menu
Add more content here...


Cristian Lupuţ, concluzii după cantonamentul efectuat de SCM Zalău

by Ionuţ COSTINAŞ
0 comment 42 views
A+A-
Reset

Formaţia zălăuană s-a aflat într-un stagiu de pregătire de 10 zile la Poiana Stampei, iar tehnicianul s-a declarat mulţumit de modul cum s-au pregătit elevii săi. “Au muncit foarte bine şi nu am ce să le reproşez”, spune tehnicianul

Pentru o perioadă de 10 zile, SCM Zalău şi-a mutat baza de pregătire la Poiana Stampei, acolo unde în perioada 27 iulie – 5 august a efectuat cantonamentul de vară.

Cu 24 de jucători s-a deplasat SCM Zalău în acest stagiu de pregătire, în care s-a pus accentul pe pregătirea fizică, dar şi pe cea tehnico-tactică. În cantonament, formaţia zălăuană a disputat şi două jocuri amicale. A întâlnit echipa de juniori U19 de la FC Botoşani, de care a trecut cu scorul de 9 – 0, iar pe final de cantonament a mai jucat un meci de verificare cu Foresta Suceava, echipă antrenată de Dorin Goian, care activează în Liga a III-a. În acest joc, SCM Zalău a remizat cu scorul de 1 – 1, după ce la pauză a condus cu 1 – 0 prin reuşita lui Sergiu Pop.

La finalul celor 10 zile de pregătire, antrenorul Cristian Lupuţ s-a declarat mulţumit de modul cum s-au pregătit elevii săi.

“Am beneficiat de condiţii foarte bune şi a fost un cantonament reuşit. Am avut exact ce ne-a trebuit. Atmosfera a fost bună, iar băieţii s-au pregătit bine. Nu am avut parte de accidentări, iar asta ne dă speranţe de viitor. Sunt foarte mulţumit de modul cum au răspuns jucătorii la pregătire şi la tot ceea ce le-am cerut. Au muncit foarte bine şi nu am ce să le reproşez”, ne-a declarat Critian Lupuţ.

Revenită acasă, SCM Zalău continuă pregătirea pe plan local şi mai are la dispoziţie mai puţin de trei săptămâni până la startul campionatului Ligii a III-a. În perioada rămasă, antrenorul speră să aducă un plus omogenităţii lotului, aspect la care spune că mai trebuie lucrat.

“Mai trebuie să lucrăm la omogenitate fiindcă s-a văzut la meciurile amicale lipsa de omogenitate. Jucătorii mai noi încă nu sunt obişnuiţi cu anumite momente de joc ale jucătorilor mai vechi. Avem însă jucători de valoare care se pot adapta foarte repede”, precizează Lupuţ.

Mai multe amănunte, în ediţia tipărită a ziarului de miercuri, 10 august

You may also like

Leave a Comment