Responsive Menu
Add more content here...


Coronavirus afectează şi activitatea OCPI Sălaj. S-a sistat activitatea de relaţii cu publicul

by Mihai POP
0 comment 13 views
A+A-
Reset

Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Sălaj a sistat activitatea de relații cu publicul la Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (BCPI) Zalău, în perioada 09 – 19.10.2020. Măsura a fost luată ca urmare a faptului că un angajat al BCPI Zalău este infectat cu noul coronavirus COVID-19. În perioada următoare, cetăţenii şi partenerii OCPI Sălaj pot opta pentru serviciile disponibile on-line prin intermediul sistemului informatic de cadastru şi carte funciară


Conducerea OCPI Sălaj a înștiințat Direcția de Sănătate Publică Sălaj și a dispus dezinfectarea sediului instituției din str. Corneliu Coposu, nr. 31A, mun. Zalău. Totodată, pentru a preveni și limita răspândirea coronavirusului, angajații BCPI Zalău care au intrat în contact cu persoana infectată vor lucra de acasă în perioada următoare.

În perioada 09 – 19.10.2020, persoanele fizice/juridice autorizate, delegații notariali, executorii judecătorești și cetățenii pot depune on-line cererea de înscriere, recepţie sau avizare însoţită de înscrisul prin care se constată actul sau faptul juridic a cărui înscriere este solicitată sau, după caz, de înscrisul pentru care se solicită recepţia sau avizarea.

Cetățenii pot solicita on-line extrase de carte funciară pentru informare și extrase de plan cadastral pe ortofotoplan accesând https://epay.ancpi.ro/ sau prin intermediul persoanelor fizice/juridice autorizate sau a birourilor notariale.

De asemenea, solicitanții pot primi informații referitoare la serviciile oferite de OCPI Sălaj prin e-mail sau accesând site-ul www.ocpisalaj.ro, dar și prin intermediul unui call- center, care va funcționa de luni pânã joi în intervalul orar 08.00 – 16.30 și vineri între orele 08.00-14.00.

Numerele de telefon și adresa de e-mail destinate beneficiarilor serviciilor oferite de OCPI Sălaj sunt următoarele:

Tel: 0731 606131 – Director

0731 606454 – Sef serviciu Cadastru

0731 606455 – Șef serviciu Publicitate Imobiliară

You may also like

Leave a Comment