Comunicarea scrisă sau verbală – mijloc de apropiere sau înstrăinare între oameni

by Tiberius NICODA
0 comment 122 views
A+A-
Reset

Motto: “Scrierile mele nu se adresează cuiva anume. Ele sunt ca un pantof care dacă vi se potrivește, purtaţi-l!”

Înstrăinarea și lipsa comunicării au adus societatea în pragul însingurării și înstrăinării între semeni

În crunta și acerba epocă pe care o parcurgem, aceea a tehnologizării, robotizării, digitalizării, care transformă lumea reală și palpabilă, cu bunele ei puține și cu marile ei lipsuri, într-o lume idilică dar plină doar de virtual în detrimentul comunicării, astăzi ne risipim aiurea.

Au dispărut ceea ce înțelepții, romanticii și visătorii lumii reale numeau scrisul de mână și cărarea de picior.

A dispărut comunitatea, empatia, omenia, comunicarea prin viu grai, comunicarea scrisului în sensul și metoda pe care școlile adevărate de pe vremuri ne-au învățat a le deprinde. A dispărut caligrafia, ortografia, gramatica, literatura de citit și însușit.

Mie îmi place ca să scriu, să spun ce simt, ce mă încântă, ce mă nemulțumește, dar pentru asta niciodată nu am scris și nu voi scrie nici la comandă, nici beat, drogat sau din meschine interese așa cum unii fac deși nu au nimic a spune.

Mirați unii și alții, nedumeriți și poate invidioși că și eu venit de niciunde și îndreptându-mă spre nu știu unde, scriu și mai ales că nu scriu pe placul lor, m-au criticat adesea, mai mult prin spate decât prin față, ca și muștele care criticau albinele pentru că își permit și ele ca să zboare. Corectă până la un punct și critica de muscă față de zborul albinei, numai că, tocmai între zborul de muscă și albină, într-un final pe ceea ce se așază fiecare.

Desigur, din respect pentru sine și pentru cei din jur, o mare masă de post-prostaci ar trebui unii să se abțină de la comunicarea în scris, alții, tot mulți ar trebui să nu vorbească decât singuri ei cu ei, majoritatea acestor două amintite mai înainte categorii, ar trebui să tacă, să se resemneze și-n loc de scris, să pună mâna pe lopată, târnăcop sau sapă, să se facă utili societății, iar cei cu vorba și vorbitul aiurea fără rost mai bine ar lătra sau ar răgi ca să se facă înțeleși.

Când ai ce spune și îți găsești și locul și pe cel, cei care îți rezonează la spuse, fie scrise sau prin viu grai rostite, poți împăcat cu sine și cu lumea să spui aidoma poetului care s-a regăsit și-a zis: “Aici văzum, șezum și plânsem…“

Altminteri, fără a comunica și a ne găsi pe cei cu care să rezonăm în simțăminte și idealuri, aiurea și degeaba, căci vedeți voi, s-a ajuns la o asemenea rea înstrăinare între oameni, încât nici neam cu neam, coleg cu alt coleg, vecinii cu vecinii, frații cu frații, copiii cu părinții nu se mai înțeleg și nu comunică. Iar problemele nediscutate nu se rezolvă de la sine veci!

Se va ajunge până acolo – Doamne ferește! – spunea cineva, că om ajunge până acolo, a ne plăti cu bani unii pe alții, noi între noi, ca să ne dăm bineţe!

Eu unul, dacă am reușit vreodată să vă încânt oarecum prin scrierile mele, sunt bucuros şi mulțumit. Dacă, în schimb, v-am făcut să gândiți puțin la cele ce le-am spus și scris, înseamnă că, cu prisosință, mi-am atins scopul.

You may also like

Leave a Comment

error: Content is protected !!