Responsive Menu
Add more content here...


Comuna Cuzăplac, prezent și viitor – Realizări actuale și proiecte aflate în derulare

În ultimii ani, autorităţile locale au făcut eforturi pentru dezvoltarea comunei, de la infrastructură la servicii sociale și educaţie, de la protecția mediului la promovarea culturii. Unele proiecte sunt finalizate, altele se află în derulare, dar scopul este clar, acela de a asigura o continuitate mai prosperă, mai echitabilă şi mai sustenabilă pentru toţi locuitorii comunei

by Tiberius NICODA
0 comment 1.4K views
A+A-
Reset

Ca şi suprafaţă, Cuzăplac este una dintre cele mai mari comune din Sălaj. Are 109,17 km² şi are în componenţă nu mai puţin de 8 sate: Cuzăplac, Petrindu, Cubleşu, Gălăşeni, Mierţa, Ruginoasa, Stoboru şi Tămaşa. Din septembrie 2022, de frâiele comunei se ocupă Ionel Florin Ţîrlea, viceprimarul cu atribuţii de primar, alături de echipa sa din Primăria Cuzăplac.

În această perioadă, în comună s-au finalizat unele lucrări importante precum grădiniţa cu program prelungit, două capele, iar autorităţile locale au pregătit proiecte şi pe Programele “Anghel Saligny” şi PNRR. De altfel, Cuzăplacul a fost una dintre primele comune din Sălaj care au semnat contracte de finanţare pe “Anghel Saligny”.

Există în prezent un total de 10 proiecte aflate în derulare. Se reface PUG și lucrările sunt în derulare, documentația fiind începută. Pe PNRR mai există un proiect de finanțare semnat și aprobat pentru dotarea celor trei unități școlare din comună cu mobilier şi echipamente. Totodată, se modernizează iluminatul public stradal, printr-un proiect depus la Fondul de Mediu. Astfel, în comună se vor monta 250 lămpi pentru iluminatul public, iar pentru realizarea iluminatului public în toată comuna se vor realiza ulterior alte contracte, în acest sens.

În parteneriat cu Consiliul Județean Sălaj, va fi achiziţionat un autobuz şcolar, care va completa parcului auto în care acum mai există două microbuze.

„În perioada în care am avut privilegiul de a servi comunitatea şi de a contribui la dezvoltarea comunei, administraţia locală a făcut efoturi de a îndeplini obiectivele stabilite, de a face față provocărilor și de a valorifica oportunitățile pentru modernizarea comunei şi creşterea gradului de bunăstare a locuitorilor”, spune primarul Ionel Ţîrlea.

Lucrările la grădiniţa din Cuzăplac s-au finalizat – Urmează dotările

În centrul comunal s-au finalizat lucrările la o superbă grădiniţă cu program prelungit. Finanţarea lucrărilor a fost obţinută pe fonduri din PNDL II. Este o clădire nouă, construită de la zero pe un teren viran. Este o clădire modernă cu toate utilităţile.

Tot în cadrul acestui proiect sunt cuprinse şi dotările. Se vor achiziţiona paturi, jucării, mobilier şi tot ceea ce este necesar pentru buna funcţionare a instituţiei și pentru confortul copiilor.

“Cred că grădiniţa este una dintre cele mai frumoase din zonă. Am primit finanţare şi pentru dotări. Avem banii şi urmează să trecem la procedura de achiziţie, dar mai sunt câteva etape de rezolvat”, spune primarul Ionel Ţîrlea.

Infrastructura rutieră modernizată în proporție de peste 90%

Cuzăplac este una dintre puţinele comune din Sălaj cu aproape toate străzile şi uliţele asfaltate! S-au asfaltat uliţele din satele Gălăşeni, Tămaşa şi Cuzăplac, iar în prezent situaţia infrastructurii rutiere este una bună și practicabilă în condiții corespunzătoare.

Prin Programul “Anghel Saligny”, autorităţile locale au obţinut finanţare pentru modernizarea uliţelor care au rămas neasfaltate. Odată finalizat acel proiect, toate străzile şi uliţele din comună vor avea asfalt.

Proiectul de asfaltare finanțat pe Programul “Anghel Saligny”, finalizat în proporţie de 70%

Pe Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, autorităţile locale au depus şi au obţinut o finanţare pentru “Modernizare străzi rurale în comuna Cuzăplac”. Este un proiect cu o valoare de peste 8 milioane de lei, pentru care s-au finalizat finanțările.

În cadrul proiectului vor fi asfaltate capetele de uliţe care au rămas neasfaltate în proiectele trecute. Este vorba despre 5 kilometri de drum în toate cele opt sate, la care s-au început lucrările, fiind executate în proporție de 70%!

Primarul Ionel Ţîrlea a semnat contractul de finanţare încă din luna martie 2023. Au fost finalizate procedurile de licitaţie şi au început lucrările de care se ocupă un constructor din Sălaj.

Proiectul are termen de finalizare până spre finele anului  2024. Dacă totul decurge bine şi nu vor apărea probleme neprevăzute lucrările ar putea fi finalizate până la sfârşitul acestui an. Peste 90% din drumurile din Cuzăplac sunt finalizate.

“Noi suntem mulţumiţi şi mă gândesc că şi cetăţenii sunt mulţumiţi pentru că avem o infrastructură rutieră pusă la punct şi, în curând, vom avea toate străzile şi uliţele asfaltate”, subliniează edilul comunei.

Reţele de apă şi canalizare, funcţionale de câţiva ani – Primăria doreşte şi creşterea calităţii apei demarând un alt proiectv important

Nu doar infrastructura rutieră este pusă la punct, ci şi reţelele de apă şi canalizare. În prezent, reţelele funcţionează în satele Gălăşeni, Petrindu, Tămaşa şi Cuzăplac. Serviciul este predat de doi ani de zile la Compania de Apă.

Administraţia locală va căuta soluţii ca, de aceste servicii, să beneficieze şi cetăţenii din celelalte sate ale comunei.

Actualmente, în comună există un proiect de extindere a sistemului de alimentare cu apă. Este vorba de un proiect ce presupune racordarea sistemului de alimentare cu apă al comunei Cuzăplac la sistemul de alimentare al comunei Aghireşu (judeţul Cluj). Investiţia are ca scop asigurarea alimentării cu apă potabilă în condiţii sigure a locuitorilor comunei.

Şcoala Gimnazială de la Cuzăplac

Accentul şi pe educaţie şi învăţământ

În comună funcţionează şi trei şcoli: una gimnazială la Cuzăplac, şi care arată foarte bine, dar şi două şcoli primare, la Tămaşa şi Petrindu. În cele trei localităţi funcţionează şi grădiniţa.

În localitatea Mierţa funcţionează şi un after-school modern, acolo unde există 25 de copii care-şi petrec timpul între orele 12.30 şi 17.00. În acest interval, Primăria le asigură şi câte o masă caldă.

Căminul cultural de la Tămaşa

Căminul cultural de la Tămașa se reface de la zero – Căminul cultural de la Petrindu se modernizează pe fonduri europene

În comună, clădirile publice sunt puse la punct. La Cuzăplac şi Gălăşeni, căminele culturale sunt moderne de câţiva ani, iar căminul din Petrindu se va moderniza din fonduri europene.

Administraţia locală a depus un proiect pe Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), proiect care a fost aprobat şi pentru care va primi finanţare. Este vorba despre reabilitarea şi modernizarea căminului cultural din satul Petrindu. Ionel Ţîrlea a semnat deja contractul de finanţare, iar în prezent se lucrează la executarea proiectului.

În proiect se află şi amenajarea a 4 stații de încărcare pentru mașinile electrice, stații care vor fi amplasate – două în Cuzăplac şi câte una la Petrindu și Tămașa.

Căminul cultural de la Petrindu

Căminul cultural de la Tămașa se reface de la zero, fiind demolat și se va reconstrui, actualmente lucrările fiind în stare de achiziție publică.

Autorităţile locale mai au pregătite alte trei proiecte, în cazul în care se va deschide o nouă sesiune de finanţare. Este vorba despre reabilitarea şi modernizarea Şcolii Petrindu, a dispensarului uman din Cuzăplac şi a căminului cultural din Mierţa.

Centrul localității Cuzăplac, modernizat cu bani de la bugetul local

În ultima perioadă, în comună s-au derulat şi investiţii finanţate de la bugetul local. Printre acestea se numără şi lucrări de modernizare efectuate în centrul comunei. E vorba despre lucrări de asfaltare şi amenajare parcări.

Un buldoexcavator, noua achiziţie din parcul auto al Primăriei

Cu bani de la bugetul local şi o finanţare din fonduri europene primită pe GAL “Samus Porolissum”, autorităţile locale au achiziţionat un buldoexcavator nou. Este un utilaj benefic pentru decolmatarea şanţurilor sau pentru repararea drumurilor.

Buldoexcavatorul a completat utilajele garajului Primăriei care mai numără 2 tractoare, o remorcă, dar şi 2 tocătoare de resturi vegetale folosite pentru curăţarea marginilor drumurilor.

Capele construite la Cuzăplac şi Petrindu

Cu bani de la bugetul local, dar şi cu sprijin primit de la Consiliul Judeţean Sălaj au fost construite două capele.

O capelă a fost construită în centrul comunal, la Cuzăplac, în timp ce alta a fost construită în satul Petrindu. Ambele investiţii au fost finalizate în luna decembrie a anului 2022. Se intenționează construirea de capele și în celelalte sate aparținătoare comunei Cuzăplac.

Proiectele Primăriei Cuzăplac pentru viitor

  • Eficientizarea energetică a Scolii din Petrindu, documentația fiind pregătită pentru depunerea în vederea finanțării.
  • Obținerea unei finanțări pentru reabilitarea și modernizarea Căminului Cultural și  a Dispensarului Uman din Mierța pentru care documentațiile sunt pregătite în vederea finanțării lucrărilor.
  • Asfaltarea spațiului din curtea școlii Cuzăplac care se va realiza din bugetul local în viitorul cât mai apropiat
  • Construirea, modernizarea drumurilor, șanțurilor, trotuarelor din comuna Cuzăplac și a satelor aparținătoare.
  • Construirea de capele și în celelalte sate aparținătoare comunei Cuzăplac.

„În aceşti ani, împreună, am fost martorii unor progrese în toate domeniile de interes public şi local şi remarcăm faptul că sunt multe provocări de depăşit şi oportunități de dezvoltare în viitorul nostru comun.

Înainte de a încheia, aş dori să exprim sincere mulţumiri tuturor celor care au contribuit la progresul comunității noastre în ultimii ani, echipei din Primărie, Consiliului Local şi întregii comunități pentru încrederea, sprijinul şi implicarea lor în viața publică.

Recunoscând munca şi angajamentul tuturor celor implicaţi, suntem dispuşi să lucrăm împreună pentru a construi o comunitate mai puternică, mai unită şi mai prosperă.

Dumnezeu să ne ajute în tot ceea ce ne-am propus să facem!”.

Ionel Ţîrlea – primarul comunei Cuzăplac

You may also like

Leave a Comment