Responsive Menu
Add more content here...


Coliziune între două mașini pe raza comunei Românași. Unul dintre șoferi se afla sub influența băuturilor alcoolice

by Mihai POP
0 comment 22 views
A+A-
Reset

Un tânăr de 31 de ani din localitatea Treznea a fost rănit în urma unei coliziuni laterale cu un autoturism condus de un bărbat de 30 de ani între localitățile Ciumărna și Românași. Polițiștii au constatat că bărbatul de 30 de ani, conducătorul celui de-al doilea autoturism era sub influența băuturilor alcoolice


Joi, 6 aprilie a.c., la ora 17.25, pe D.N. 1 F, între localitățile Ciumărna și Românași, un bărbat de 31 de ani, din localitatea Treznea, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Zalău – Cluj, pe o porțiune de drum în aliniament nu s-a asigurat corespunzător în momentul efectuării unui viraj spre stânga și a intrat în coliziune laterală cu un autoturism, condus de un bărbat de 30 de ani, tot din Treznea, care era angajat în depășire regulamentară a acestuia.

În urma accidentului rutier, conducătorul primului autoturism a suferit leziuni ușoare, pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital.

În urma testării cu aparatul etilotest, polițiștii au constatat că bărbatul de 30 de ani, conducătorul celui de-al doilea autoturism, prezenta o concentrație alcoolică de 0,18 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acestuia i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Fotografie cu caracter informativ.

A T E N Ț I E !

Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor cu efect psihoactiv!

Alcoolul este unul din principalii factori de risc când vorbim despre conducerea vehiculelor pe drumurile publice.

Alcoolul și drogurile afectează capacitățile unui șofer: afectează judecata (în special capacitatea de a aprecia corect distanțele, precum și nivelul de risc), induc vigilență scăzută, reacție întârziată, somnolență și scăderea acuității vizuale.

Legislația rutieră prevede că șoferii prinși la volan cu o concentrație alcoolică în aerul expirat de până la 0,40 mg./l alcool pur riscă să primească între 9 – 20 puncte de amendă (între 1.305 – 2.900 de lei) și suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile, în timp ce șoferii care depășesc această concentrație alcoolică în aerul expirat vor fi încadrați la infracțiune, care se pedepsește, potrivit Codului Penal, cu închisoare între 1 și 5 ani.

Aceeași pedeapsă se aplică și în cazul conducerii vehiculelor sub influența substanțelor interzise!

D R U M B U N !

You may also like

Leave a Comment