Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a actualizat, luni avertizările Cod galben, Cod portocaliu şi Cod roşu de caniculă, acestea fiind valabile atât pe parcursul acestei zile, cât şi marţi, în aproape toată ţara.
Potrivit meteorologilor, luni, va fi Cod galben de vreme caldă şi disconfort termic ridicat în peste trei sferturi din teritoriu, iar temperaturile maxime se vor situa în general între 33 şi 36 de grade.
De asemenea, un Cod portocaliu de căldură persistentă va cuprinde luni sudul Banatului, nordul şi centrul Crişanei, vestul şi sud-vestul Transilvaniei, vestul şi sudul Olteniei, sudul şi centrul Munteniei şi nord-estul Moldovei.
În aceste zone, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. În general, temperaturile maxime vor oscila între 35 şi 38 de grade şi minimele de 18 – 23 de grade (local, vor caracteriza o noapte tropicală).
Județul Sălaj, sub Cod Portocaliu de caniculă
Conform Severe Weather Alert – Salaj, în intervalul menționat, în tot județul vremea va fi foarte caldă, cu temperaturi maxime de 34-36°C (izolat 37°C în zonele joase din vestul județului mai ales). În zonele joase va fi caniculă, iar disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) depășind pragul critic de 80 de unități.
Nopțile vor fi tropicale cu precădere în vestul județului și zonele deluroase și înalte (munții Meseș și Plopiș – pe fondul inversiunilor termice), temperaturile minime fiind de peste 20°C. Excepție vor face zonele de vale (mai ales văile Almașului, Agrijului și Someșului), aici temperaturile coborând ușor sub 20°C.
Notă: Pe parcursul zilei de Miercuri (21 August) pe parcursul după-amiezii și la începutul serii, local se vor semnala averse însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină de mici dimensiuni. În funcție de momentul din zi al apariției acestora, temperaturile maxime vor fi influențate, fiind ușor mai scăzute în zonele unde aversele se manifestă.