Meteorologii au emis o avertizare Cod galben privind intensificări ale vântului şi ploi în cea mai mare parte a ţării, până marţi dimineaţă.
Intensificările vântului vor continua, până miercuri, în nordul Crişanei, în Maramureş şi Dobrogea, în nord-estul şi estul Munteniei, în cea mai mare parte a Transilvaniei şi local în Moldova.
Astfel, pe parcursul zilei de luni, vântul va prezenta intensificări în cea mai mare parte a ţării.
”La munte vor fi rafale de 70…100 km/h, iar în Transilvania, sudul Olteniei şi sud-vestul Munteniei viteza vântului va atinge 65…75 km/h. În Crişana, Maramureş, Dobrogea, local în Banat şi Moldova şi în restul Olteniei şi Munteniei vor fi intensificări locale şi temporare, cu viteze în general de 55…60 km/h. În zona de munte temporar vor fi precipitaţii moderate cantitativ (15…20 l/mp). Vor predomina ploile, determinând topirea şi cedarea apei din stratul de zăpadă, iar la peste 1.700 m va ninge viscolit”, a transmis ANM.
Meteorologii au emis Cod portocaliu privind intensificări susţinute ale vântului şi zăpadă viscolită, luni, între orele 10.00 şi 22.00.
”În zona înaltă (la altitudini de peste 1700 m) a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură vântul va sufla tare, cu rafale de peste 110…120 km/h, va fi viscol şi vizibilitate foarte redusă”, au arătat aceştia.
Un alt Cod galben privind intensificări ale vântului va fi în vigoare de marţi, de la ora 10.00, până miercuri, la aceeaşi oră.
”În intervalul menţionat, în nordul Crişanei, în Maramureş şi Dobrogea, în nord-estul şi estul Munteniei, în cea mai mare parte a Transilvaniei şi local în Moldova, vântul va avea intensificări cu rafale în general de 55…60 km/h. La munte, vântul va avea viteze de 70…80 km/h, iar în zona înaltă a Carpaţilor Orientali rafalele vor fi de 90…100 km/h”, a adăugat sursa citată.
Intensificări ale vântului, cu viteze de 45…50 km/h, vor fi, marţi, local şi în restul teritoriului.
De marţi dimineaţă până miercuri, la ora 10.00, vremea va fi frumoasă şi se va menţine deosebit de caldă pentru această dată. Temperatura maximă va fi de 18…19 grade, iar cea minimă de 5…6 grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va avea intensificări temporare, cu viteze de până la 50 km/h.