Tânărul de 17 ani ar fi fost lovit cu un cuţit de mai multe ori în zona capului şi a feţei de către un şimleuan în vârstă de 35 de ani. În cursul zilei de luni suspectul a fost a fost arestat pentru 30 de zile
O crimă cu sânge rece s-a petrecut în zilele trecute în oraşul de la poalele Măgurii. Fapta a fost descoperită, însă, doar sâmbătă dimineaţa, când cadavrul unui bărbat a fost găsit de un cetăţean sub un pod.
Ajunşi la faţa locului, poliţiştii şi procurorii au început cercetările. S-a stabilit că victima este un tânăr de 17 ani. Rostaș Remus era din Şimleu Silvaniei şi acesta ar fi fost omorât cu câteva zile în urmă.
Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, care efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de omor.
Arma crimei a fost un cuţit
Pe cadavru au existat semne de violenţă – tânărul de 17 ani ar fi suferit o fractură craniană, ceea ce înseamnă că ar fi fost lovit cu un obiect dur şi aceasta i-ar fi cauzat moartea. Procurorii au stabilit că arma crimei a fost un cuţit, cu care făptaşul ar fi lovit victima de mai multe ori, în zona capului şi în zona gâtului. Mai apoi, cadavrul a fost aruncat în apă.
A fost întocmit şi un cerc de bănuiţi, dar oamenii legii au avut informaţii şi despre un suspect principal. Acesta a început să fie căutat de o „armată” de poliţişti de la Serviciul de Investigații Criminale, de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale şi de la Poliția Orașului Șimleu Silvaniei, iar suspectul a fost dat în consemn.
Suspectul s-a predat, iar luni a fost arestat pentru 30 de zile
În cursul zilei de duminică, 13 noiembrie, suspectul s-a prezentat la sediul Poliției Orașului Șimleu Silvaniei şi s-a predat poliţiştilor. Este vorba de Rostaș Sergiu Florin, un bărbat de 35 de ani, tot din Şimleu Silvaniei. Acesta a fost reţinut 24 de ore, iar în cursul zilei de luni el a primit mandat de arestare pentru 30 de zile.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspectul beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și prezumția de nevinovăție.
Fotografie cu caracter informativ