Lucian-Marius Goga s-a născut și a crescut la Zalău. A absolvit cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca și este profesor de limba franceză la Colegiul Național „Silvania” Zalău din 1999 până în prezent. Este membru PLUS din ianuarie 2019 și președintele Comisiei Județene de Integritate și Arbitraj al filialei PLUS Sălaj. Candidează pe lista Alianței USR PLUS la Consiliul Județean Sălaj.
“Asemenea multor români, disprețuiam politica, pe care o percepeam, datorită oportunismului, arbitrarului și dezamăgirilor constante la care ne-au supus, de-a lungul timpului, politicienii, un domeniu de evitat. Cu toate acestea, decizia mea de a mă alătura partidului PLUS are la bază, pe de o parte, sentimentul de profundă revoltă față de atacurile fostei coaliții de guvernare PSD-ALDE la legile Justiției, acțiuni pe care le-am simțit ca atacuri directe la Statul de drept, iar pe de altă parte, calitatea umană a colegilor mei, pe care am avut onoarea să-i cunosc, inițial în cadrul activităților RO100, iar ulterior în activitățile inițiate de PLUS Sălaj, precum și convingerea dezvoltată în timp că doar prin implicarea civică și politică a oamenilor competenți și cu principii solide se poate genera schimbarea socială, progresul, dezvoltarea durabilă.”
“În spiritul viziunii PLUS, consider că rolul autorităților Statului român, în general, și al autorităților locale, în particular, este de a lucra în slujba cetățenilor pentru a facilita în mod permanent îmbunătățirea calității vieții acestora. Or, în pofida faptului că România are potențialul de a deveni un stat dezvoltat, stabil, prosper, de mai bine de 30 de ani clasa politică nu a avut capacitatea, nici voința de a lucra în slujba cetățeanului și în direcția unei dezvoltări durabile, preferând să ignore numeroase dintre oportunitățile ce s-au oferit și perpetuând stagnarea, sistemul clientelar, caracterizat prin corupție, nepotism, ineficiență și indiferență față de nevoile cetățenilor care i-au acordat încrederea. Consecințele sunt evidente azi: o dezvoltare modestă, mult sub potențialul real al României (și în mare parte generată nu de măsurile și reformele adesea ineficiente și arbitrare emanate de la clasa politică autohtonă, ci de calitatea de membru al Uniunii Europene a țării, cu toate avantajele ce decurg din acest statut), o slăbire accentuată a unor domenii strategice (Sănătate, Educație, Justiție), o legislație deficitară, susceptibilă de a genera abuzuri și risipa banului public („pensii speciale” acordate pe criterii arbitrare, proiecte majore de infrastructură ratate) și spolierea resurselor naturale (fenomenul defrișărilor ilegale), migrarea forței de muncă autohtone spre alte piețe ale muncii, în căutarea unui trai mai bun.
Consider că este nevoie de mai multă coerență în modul în care politicile europene trebuie să se traducă în politici naționale și, ulterior, în politici locale. De asemenea, în spiritul principiilor PLUS, am convingerea că la baza activității noastre atât la nivel național, cât și la nivel local, se află cei patru piloni care trebuie să lucreze în sinergie, fiind în măsură să asigure calitatea vieții cetățenilor: autorități responsabile, comunități solidare (antreprenori, organizații profesionale, liber profesioniști, agricultori etc.), cetățeni activi și dezvoltarea durabilă, cu componentele sale esențiale: mediul natural și resursele, relațiile sociale dintre oameni, creația și afirmarea culturală, economia și spiritul antreprenorial.”
Lucian Goga poate aduce, categoric, plus valoare în Consiliul Județean Sălaj.
Iată două domenii de expertiză și interes ale acestuia:
Educație:
♣ Asigurarea unor programe de finanțare pentru modernizarea bazei materiale (laboratoare, ateliere) a liceelor tehnologice și a școlilor de meserii în vederea profesionalizării și creării de oportunități de integrare pe piața locală a muncii a tinerilor absolvenți, factor decisiv de retenție, pe de o parte, a forței calificate de muncă, și de dezvoltare durabilă, pe de altă parte, a economiei județului, prin crearea unui cadru favorabil extinderii, investițiilor, creării de noi locuri de muncă atractive. (asociere CJ cu UAT-urile în vederea dotării corespunzătoare a unităților de învățământ din județ)
♣ Stimularea performanței școlare prin alocarea de fonduri adecvate pentru asigurarea de premii motivante pentru elevii olimpici.
♣ Susținerea dezvoltării la nivel județean a învățământului vocațional, tehnic, profesional, în concordanță cu nevoile pieței muncii și cu perspectivele de dezvoltare a județului
♣ Implementarea unor programe educative și sociale de intervenție timpurie în vederea prevenirii eșecului școlar și social, în colaborare cu primăriile, unitățile școlare și autoritățile locale din județ.
♣ Implementarea de programe remediale, școli de vară pentru tranziția între cicluri, intervenții integrate în comunitățile cu rate mari de abandon și cu rezultate scăzute
♣ Susținerea programelor de formare a cadrelor didactice atât prin stagii de formare, cât și prin acțiuni de schimb de experiență și bune practici cu profesori și formatori din instituții etalon la nivel național și european
♣ Susținerea stagiilor de formare și reconversie profesională a adulților prin proiecte care să vizeze reinserția profesională și mobilitatea pe piața muncii la nivel județean
Administrație:
♦ Digitalizarea Administrației publice locale în vederea asigurării unor servicii publice moderne, la standarde europene, și îmbunătățirea condițiilor de viață prin asigurarea accesului la infrastructura de bază, la utilități și servicii publice de calitate
♦ Transparentizarea cheltuielilor publice
♦ Transparența decizională și consultarea cetățenilor pentru proiectele Consiliului județean, ca aspect esențial al politicii PLUS: cetățenia activă
După 27 septembrie Sălajul se poate schimba în bine. Votați echipa de profesioniști propusă de Alianța USR PLUS pentru Consiliul Județean Sălaj, poziția 9 pe buletinele de vot.
Comandat de Partidul Libertate, Unitate şi Solidaritate Filiala Sălaj (parte a alianţei electorale “Alianţa USR PLUS”)
Cod unic de identificare AEP: 21200391