Cinci sălăjeni au ajuns la Urgenţă, după ce au fost muşcaţi de câine

by Mircea ARDELEAN
0 comment 776 views
A+A-
Reset

Doar în ultima săptămână, la secţia UPU din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău au ajuns cinci pacienţi, care acuzau muşcături de câine

Nu trece săptămână la reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău să nu raporteze cazuri de persoane care trec pragul unităţii spitaliceşti, acuzând muşcături de animale. Doar în ultimul an, am remarcat diverse cazuri în care omul a fost muşcat de câini, pisici, şoareci, porci sau lilieci…

Alina Perneş – purtătorul de cuvânt din cadrul celei mai mari unităţi spitaliceşti din judeţul Sălaj – a declarat pentru ziarul Ştirile din Sălaj că nu trece săptămână ca – printre pacienţii secţiei UPU – să nu se regăsească oameni ce suferă în urma contactului cu animalele, fie că acestea sub domestice sau sălbatice. Aceeaşi sursă ne precizează că – în acest început de an, la spitalul din Zalău au fost înregistrate săptămânal câte cinci-şase cazuri de acest gen.

În perioada 16 – 22 ianuarie 2024, s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă peste 1.200 de pacienţi, dintre care cinci au suferit muşcături de câine.

Sursa citată precizează că cei cinci pacienţi sunt doi bărbaţi şi trei femei cu vârste între 24 şi 44 de ani. Aceştia au ajuns la spital cu mijloace de transport proprii

„În ultima săpămână, la Urgenţă au ajuns cinci persoane care au acuzat muşcături de câine şi cam aceasta este media aproximativă săptămânală. Să spunem că doi dintre pacienţi sunt din municipiu, unul din localitatea Gârceiu, unul dintre Ceheiu şi unul este din Moigrad. Nici fericire, nu au existat pacienţi cu răni grave – doi dintre pacienţi au şi plecat acasă după ce au primit recomandările medicului, iar ceilalţi trei pacienţi au fost trimişi la Secţia Boli Infecţioase pentru vaccinare şi consult”, ne-a declarat Alina Perneş.

De această dată, totul s-a terminat cu bine. Specialiştii ţin să precizeze însă că muşcătura de câine poate fi periculoasă, atât din cauza riscului de infecție locală și sistemică, al gradului de leziune, dar și din cauza posibilității ca mușcătura să lezeze vase importante, precum artera safenă sau femurală, ceea ce duce la hemoragii puternice.

You may also like

Leave a Comment