Cetatea Buciumi sparge gheaţa în acest sezon – victorie clară în faţa nou-promovatei Stejarul Sîg, chiar la Tusa

Chiar dacă a evoluat în deplasare, Cetatea a fost vioara întâi şi a deschis scorul încă din primul sfert de oră, prin Raul Colcer - jucător care şi-a făcut junioratul la Atletic Zalău

by Călin ONICAŞ
0 comment 461 views
A+A-
Reset
Creare site web TANWEB

Cetatea Buciumi are o echipă frumoasă, în care s-a pus accentul pe jucători tineri. Din păcate, startul acestui sezon a fost unul greoi pentru gruparea condusă de Cosmin Şandor.

Astfel, în primele patru etape, Mădălin Şandor şi compania au pierdut toate partidele. O mică gură de oxigen a venit în runda precedentă, când Cetatea a câştigat la masa verde jocul cu Unirea Ciocmani-Băbeni. A venit şi momentul mult aşteptat pentru echipa din Buciumi – victorie în iarbă.

Chiar dacă a evoluat în deplasare, Cetatea a fost vioara întâi şi a deschis scorul încă din primul sfert de oră, prin Raul Colcer – jucător care şi-a făcut junioratul la Atletic Zalău. Acelaşi jucător a marcat din  nou în ultimul minut al reprizei şi oaspeţii puteau merge mai liniştiţi la vestiare.

Repriza secundă a fost mai echilibrată. Stejarul Sîg a încercat să revină în joc, dar cei care au marcat au fost tot cei de la Buciumi, prin Andrei Puie.

Aşadar, victorie clară pentru Cetatea şi începe astfel să urce în clasament. Urmează, însă, un meci dificil în faţa celor de la Someşul Someş-Odorhei, care ocupă în acest moment o poziţie pe podium.

 

Stejarul Sîg – Cetatea Buciumi 0 – 3 (0 – 2)

Au marcat: Raul Colcer (‘13 și 45) și Andrei Puie (‘85)

Stejarul: Răzvan Varga (‘70 Cristian Abrudan) – Florin Bodea (cpt.), Răzvan Boca, Sergiu Varga, George Sîrbu, Vlăduț Bodea, Alin Chereji, Radu Sabou, David Țîrlea (35 Marius Palce), Cătălin Chiș și Cosmin Țârle. Rezerve: Sebastian Ghiuca, Costantin Borz, Adrian Pop, Sergiu Coste și Cătălin Țârlea. Delegat: Florin Bodea

Cetatea: Mădălin Șandor (cpt.) – Darius Boszormenyi (‘75 Rareș Gudea), Natanael Ciupe, Vlad Copceac, Ionuț Brîndea, Adrian Kaszta, Alin Chirilă, Raul Colcer (‘70 Andrei Puie), Daniel Supuran, Sergiu Pripon și Denis Chiș (‘45 Leonard Muntean). Antrenor: Cosmin Șandor. Delegat: Cosmin Feșteu

Au arbitrat: Alin Lazăr (Tihău) – la centru, Rareș Balotă (Bocșa) și Giulia Făt (Zalău) – asistenți

Observator AJF: Rudolf Stanciu (Crasna)

Jucătorul meciului: Raul Colcer

 

Mai multe pe acest subiect, în ediţia ziarului Sportul Sălăjean de miercuri, 2 octombrie. 

You may also like

Leave a Comment