Responsive Menu
Add more content here...


Centura Zalăului tot în impas cu o întârziere de mai bine de un an de la termenul de finalizare

by Tiberius NICODA
0 comment 46 views
A+A-
Reset

Zilele acestea, Horațiu Cosma – fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Gabriela Carmen Olar candidatul USR la Primăria Municipiului Zalău, alături de consilierii județeni USR – Cosmin Ardelean și Nicolae Olar – au fost la fața locului pentru a vedea evoluția lucrărilor.

Din păcate, sălăjenii nu vor circula pe centură nici în acest an!

Pe centura municipiului Zalău ar fi trebuit să se circule de un an de zile, dar lucrările nu au ajuns nici la 50%.

Varianta Zalău asigură legătura între DN 1F (Cluj-Napoca – Zalău – Satu Mare) şi DJ 191 C. Zalăul are acum o şosea de centură incompletă şi cu utilitate limitată, în lipsa segmentului dintre Aghireş şi DN 1F.

Lucrările au fost atribuite firmei chinezești – Sinohydro Corporation Limited și unei firme românești- S.C. Good Prod S.R.L urma să încaseze peste 185 milioane de lei, fără TVA, pentru construcția unui drum de 5,5 km, care reprezenta Centura municipiului reședință de județ Zalău.

Chinezii urmau să asigure o garanție de 84 de luni pentru lucrările realizate. Pe traseu, urmau să fie executate cinci viaducte, două poduri și două intersecții – una cu un drum național, cealaltă cu unul județean.

În 2020, fostul ministru de Interne, Lucian Bode, secretar general al Partidului Național Liberal (PNL), anunța, cu fast, încheierea contractului: “Am promis, ne ținem de cuvânt:

A fost declarat câștigătorul pentru proiectarea și execuția celor 5,5 kilometri necesari finalizării Variantei de Ocolire a Municipiului Zalău!

De la începutul mandatului meu în fruntea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, am avut ca obiectiv prioritar susținerea investițiilor publice, conștient fiind de faptul că doar o astfel de abordare poate duce la dezvoltarea unei comunități.

La aproape nouă luni de la preluarea mandatului de ministru, astăzi, sunt bucuros să fac cunoscut că, în urma unei mobilizări extraordinare la nivelul Ministerului nostru, am reușit să deblocăm unul dintre cele mai importante obiective pentru Zalău și, implicit, pentru Sălaj: Variantă de Ocolire a municipiului Zalău – etapa a II-a”, spunea Bode.

Iată că, au trecut de atunci 4 ani, deși , contractul a fost parafat în 31 iulie 2020 și avea ordin de începere emis în 25 septembrie 2020, cu 6 luni de proiectare și 24 de execuție.

Mitul constructorilor chinezi vitezomani e spulberat în țara noastră. Sinohydro nu a rupt gura târgului pe Centura Zalău, ba dimpotrivă.

Ce i-a încetinit pe chinezi în a-și atinge scopurile? România a aprobat, în aprilie 2021, o ordonanță de urgență prin care, la recomandarea UE, interzicea accesul companiilor din China la licitații publice pentru proiecte de infrastructură.
Odată cu intrarea în vigoare a documentului, a scăzut și productivitatea pe centura Zalăului.

„Contractul trebuie reziliat”, spunea că câtva timp în urmă Ionuț Ciurea de la Asociația Pro-Infractructura. Acesta crede că e evident că statul chinez nu mai este interesat de România, după ce i-a fost tăiat accesul la contracte mari. Compania Națională de Autostrăzi nu se grăbește să facă asta.

Acuma, suntem la mila vremii ,vremurilor și a chinezilor care se spune că, după zodiacul chinezesc lucrările au început în anul 2020-anul boului și au trecut prin anii tigrului, iepurelui, și iată, suntem în 2024- anul dragonului.

Conform aceluiași zodiac chinezesc, mai avem înainte anii șarpelui, calului, oii, maimuței, cocoșului, câinelui, porcului-, deci, să tot fie vreo 7 ani de aici încolo… Om vedea când și în care dintre viitori ani chinezești s-or găta și lucrările de pe centura Zalăului…

Dumnezeu cu mila!

You may also like

Leave a Comment