Timp de opt ani, Teodor Bălăjel a făcut echipă bună cu Ionel Ciunt şi Nicolae Fazakas în fruntea administraţiei locale din municipiul Zalău. Au fost opt ani, în care reşedinţa de judeţ a cunoscut cel mai mare şi important proces de dezvoltare, prin care Zalăul şi-a schimbat faţa în bine.
Pentru noul mandat, propunerea partidului PSD pentru funcţia de viceprimar a fost, însă, alta. Călin Forţ – fostul administrator public al municipiului Zalău – a fost ales viceprimar, dar şi înlocuitorul de drept al primarului Ionel Ciunt, în cazul în care primarul ales va pleca ca şi deputat în Parlamentul României.
Sigur ca această propunere nu a fost chiar pe placul fostului viceprimar şi chiar au existat voci care spuneau chiar despre o despărţire a lui Teodor Bălăjel de PSD, cu atât mai mult cu cât alte formaţiuni politice l-au curtat de ceva timp.
La o săptămână de la alegerile viceprimarului pentru mandatul 2024 – 2028, Teodor Bălăjel şi-a anunţat planurile, nu înainte de a mulţumi tuturor celor care au apreciat activitatea sa de viceprimar al Zalăului, în perioada 2016 – 2024.
Astfel, chiar dacă a pierdut fotoliul de viceprimar, acesta îşi doreşte să propună şi să susţină proiecte de investiţii pentru continuarea modernizării municipiului, din funcţia de consilier local!
„Sunt din toată inima recunoscător zălăuanilor, care au apreciat activitatea mea din ultimii opt ani în calitate de viceprimar.
Consiliul Local nou constituit a ales în 4 noiembrie un nou viceprimar, iar eu voi rămâne consilier municipal și voi căuta să propun și să susțin și din această poziție cele mai bune soluții pentru Zalău.Este important că noua administrație constituită în 24 octombrie pornește la drum cu proiecte pregătite din mandatul trecut în valoare de peste 360 de milioane de lei, cam tot atât cât am reușit să investim în modernizarea Zalăului din 2020, cu rezultate apreciate de cetățeni.Și cel mai important este să fim în continuare cu toții dedicați orașului. Zalăul este casa noastră. Să facem în așa fel să auzim numai de bine!”, a transmis Teodor Bălăjel.