Cetățenii comunei Gârbou au hotărât, la scrutinul electoral din 9 iunie, că destinul comunității din care fac parte trebuie să fie schimbat, în următorii patru ani.
Voturile pe care aceștia le-au acordat lui Dorin Tripon au fost numeroase, el obținând cu aproape 200 de voturi mai mult față de primarul în funcție, Alexandru Spătar. Noul primar spune că are dorința și voința necesară pentru a aduce schimbare în localitate.
Astfel, în cadrul ceremoniei de învestitură de la sfârșitul lunii octombrie, primarul Dorin Tripon și membrii noului Consiliu Local al comunei Gârbou au depus jurământul pentru noul mandat în urma alegerilor locale din 9 iunie.
După jurământul depus de către consilierii locali și primarul ales, în discursurile celor care au dorit să transmită un mesaj punctul comun a fost dezvoltarea economică a localității.
Proiectul pe măsura 322
Acest proiect, demarat în 2013, vizează: aducțiunea de apă, canalizarea și stația de epurare din localitatea Gârbou; înființare centru de tip afterschool în localitatea Gârbou; reabilitare cămin cultural în localitatea Călacea și asfaltare drumuri în toate localitățile comunei, proiect care trebuie obligatoriu finalizat.
Au fost convocați toți responsabilii de proiect: constructorii, dirigintele de șantier, consultantul și proiectantul. Și s-a stabilit termene clare, urmând ca în perioada următoare să se lucreze pe fiecare componentă.
Reabilitarea și dotarea Școlii Gimnaziale Gârbou
S-au convocat responsabilii de lucrare, s-a analizat stadiul lucrărilor la fața locului și administrația locală a primit asigurări că într-un timp relativ scurt lucrarea se finalizează. Aici va trebui să se găsească o soluție pentru apă și canalizare, spune primarul Dorin Tripon
Cadastrarea gratuită a terenurilor
Administrația a convocat echipa de topografi care efectuează măsurători pe raza comunei și au stabilit detalii clare. Au fost făcute măsurători în trei parcele pe raza localității Gârbou, iar începând de astăzi urmează măsurători pe alte trei parcele, bani alocați prin Finanțarea 10. S-a discutat cu directorul OCPI și au fost alocate fonduri pe Finanțarea 12, urmează ca edilul să semneze contractul și să continue în celelalte localități.
Domeniul silvic
În urma întâlnirii pe care a avut-o acesta cu specialiștii de la Ocolul Silvic Jibou, se eliberează cereri de la registrul agricol, privind ajutorul de minimis prevăzut de legislația HG 864/2016, prin care cetățenii care dețin teren forestier (pădure) sunt scutiți de la plata serviciilor silvice de pază a fondului forestier. Demersurile finale o să le facă specialiștii de la Ocolul Silvic.
Domeniul investitori
Dorin a discutat cu antreprenorul de la Secția de confecții (cei care sunt în chirie jos la complex); sunt dispuși să angajeze patru – șapte femei pentru croitorie. Persoanele interesate sunt rugate să se adreseze responsabilului de secție.
Domeniul gospodărire
S-au achiziționat unelte (roabe, cazmale, lopeți, furci, topoare, mături) pentru a putea efectua activități de curățenie și întreținere cu persoanele care beneficiază de VMI.
”25 octombrie 2024, am preluat mandatul de primar al comunei. În cele două săptămâni care au trecut, am desfășurat o activitate intensă la primărie. Am avut în audiență/discuții în vederea rezolvării unor probleme peste 200 de cetățeni din comună. Ușa mea este deschisă pentru fiecare dintre dumneavoastră. Vreau să vă asigur că astfel de informări o să primiți în continuare. Vă mulțumesc”, transmite noul primar al comunei Gârbou, Dorin Tripon