Responsive Menu
Add more content here...


Bogdan Ilea a organizat ședința periodică de analiză a execuției bugetare a fondurilor alocate pentru investiții

by Mircea ARDELEAN
0 comment 62 views
A+A-
Reset

În cursul zilei de azi, Bogdan Ilea – secretar de stat în cadrul Ministerului Justiţiei – a avut pe ordinea de zi o şedinţă importantă în care s-a analiat execuţia bugetară a fondurilor alocate pentru investiții

Agendă încărcată pentru Bogdan Ilea şi în această perioadă. Săptămâna trecută, secretarul de stat din cadrul Ministerului Justiţiei a reprezentat ministerul la un eveniment important organizat de Ziua Justiției.

Miercuri, 5 iulie, Bogdan Ilea a organizat ședința periodică de analiză a execuției bugetare a fondurilor alocate pentru investiții.

Alături, secretarul de stat i-a avut pe colegii de la Direcția economică si secretarul general al Ministerului.

În format online, aceştia au putut interacţiona cu reprezentanții curților de apel și reprezentanții tribunalelor arondate fiecăreia dintre cele 15 curți de apel.

“Preocuparea noastră principală este utilizarea eficientă a tuturor fondurilor alocate pentru investiții și dotări, în vederea îmbunătățirii condițiilor pe care toți participanții la actul de justiție le așteaptă”, a punctat Bogdan Ilea – secretar de stat în cadrul Ministerului Justiţiei.

You may also like

Leave a Comment