creare site web tanweb



Belodedici, Marica, Dănciulescu sau Marius Nicolae vin din nou în Sălaj. Sălăjenii sunt aşteptaţi în număr mare la un nou meci de gală în deschiderea Cupei Viitorul

Unul dintre cele mai importante turnee de copii şi juniori din ţară se pregăteşte de o nouă ediţie. La fel ca în fiecare an, înainte de startul turneului are loc un meci de gală la care participă glorii ale fotbalului românesc, alături de fotbalişti emblematici ai Sălajului, politicieni sau reprezetanţi ai mediului de afaceri

by Cristian MOLDOVAN
0 comment 1,4K views
A+A-
Reset

Cupa Viitorul este unul dintre cele mai importante turnee de copii şi juniori din ţară. An de an participă la tradiţionala competiţie zeci de cluburi din toată ţară printre care academii importante precum cea a lui Gheorghe Hagi sau cluburi renumite precum Dinamo, Steaua, „U” Cluj sau CFR Cluj.

Creare site web TANWEB

În acest an, Cupa Viitorul ajunge la ediţia a XIX-a care se va desfăşura în perioada 20 – 22 august pe stadioanele din Mirşid, Şimleu Silvaniei şi, bineînţeles, pe cocheta Bază Sportivă de la Hereclean. Nu mai puţin de 30 de cluburi şi-au anunţat deja prezenţa, urmând a ajunge la turneul din Sălaj peste 75 de echipe.

În acest an, competiţia se va desfăşura la opt categorii de vârstă, astfel că va fi un adevărat regal fotbalistic pentru fotbalul juvenil. Şi-au anunţat prezenţa cluburi precum Academia „U” Cluj Luceafărul, CS Dinamo Bucureşti, FC Argeş, Petrolul Ploieşti sau CFR Cluj, printre altele.

Din Sălaj şi-au anunţat prezenţa CS Viitorul Zalău, SCM Zalău, CS Silvania Şimleu Silvaniei sau Şcoala de Fotbal Liviu Feraru, fiind posibil să participe şi alte echipe din judeţ la această competiţie.

Ca de obicei, înainte de deschiderea oficială a turneului va avea loc un meci de gală la care vor participa glorii ale fotbalului românesc, fotbalişti emblematici ai judeţului Sălaj, precum şi politicieni şi reprezentanţi ai mediului de afaceri.

Printre numele confirmate de organizatori se numără Miodrag Belodedici, Ciprian Marica, Marius Nicolae, Ionel Dănciulescu şi mulţi alţii. Meciul va avea loc luni seara, 19 august, începând cu ora 20.00.

Organizatorii pregătesc şi o surpriză foarte mare, astfel că toţi iubitorii fotbalului din judeţ şi nu numai sunt aşteptaţi în număr cât mai mare la Baza Sportivă din Hereclean, acolo unde va avea loc meciul de gală.

După meciul de gală, marţi seară, începând cu ora 19.30 va avea loc şi clasica defilare a cluburilor participante pe Bulevardul Mihai Viteazul. Având în vedere numărul mare de echipe participante, Cupa Viitorul va începe marţi dimineaţa.

 

„Ne pregătim de o nouă ediţie a Cupei Viitorul. Vom avea la start peste 75 de echipe reprezentante ale celor 30 de cluburi înscrise. Vom avea şi tradiţionalul meci de gală la care vor participa glorii ale fotbalului românesc, precum şi alţi invitaţi speciali. Totodată o să pregătim şi o surpriză mare, dar nu pot să zic mai multe momentan. Vă aşteptăm în număr mare la Baza Sportivă din Hereclean”, ne-a declarat Daniel Sabou, membrul fondator al CS Viitorul Zalău – clubul organizator al turneului.

 

          Mai multe pe acest subiect, în ediţia ziarului Sportul Sălăjean de miercuri, 14 august. 

 

You may also like

Leave a Comment