După un an de pauză, Cupa ”Viitorul” revine în prim-plan cu ediţia a XVI-a, care va fi deschisă luni seara, cu tradiţionalul meci de gală. Organizatorii au invitat şi în acest an nume grele din fotbalul românesc, astfel că pe terenul din Hereclean vor putea fi văzuţi Ionel Dănciulescu, Ciprian Marica, Marius Niculae, Dănuţ Lupu sau Miodrag Belodedici
Din cauza pandemiei şi Cupa Viitorul a avut de suferit anul trecut când competiţia nu s-a putut organiza. După un an de pauză, Cupa Viitorul revine în prim-plan cu ediţia a XVI-a, care se va organiza în perioada 23 – 26 august.
Turneul va fi dedicat în acest an doar echipelor din ţară. Deşi organizatorii şi-ar fi dorit să invite şi echipe din străinătate, prezenţa acestora era greu de realizat, din cauza restricţiilor care sunt în alte ţări.
Şi fără participarea unor echipe din străinătate, Cupa “Viitorul” se anunţă o competiţie la fel de interesantă, cu peste 70 de echipe la start.
La ediţia a XVI-a vor fi prezente şi grupări cu nume precum Dinamo, CFR Cluj, Universitatea Cluj, dar şi alte cluburi de copii şi juniori din ţară.
Competiţia se va organiza la opt categorii de vârstă, 2007, 2009, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014 şi 2015, urmând ca meciurile să aibă loc în trei locaţii, Baza Sportivă “Viitorul” din Hereclean, Stadionul “Municipal” din Zalău, dar şi la terenul din Popeni.
Şi ediţia a XVI-a va fi deschisă cu un meci de gală, între foste glorii ale fotbalului românesc, oficialităţi locale şi judeţen şi persoane din mediul de afaceri din judeţ.
Organizatorii au invitat şi în acest an nume importante din fotbalul românesc. La meciul de gală, care va avea loc luni, de la ora 20.00, la Baza Sportivă Viitorul vor fi prezenţi Ionel Dănciulescu, Ciprian Marica, Marius Niculae, Daniel Iftodi, Dănuţ Lupu sau Miodrag Belodedici, dar şi alte nume care se vor afla în zilele următoare.
Dănuţ Lupu şi Miodrag Belodedici au fost şi la ediţiile anterioare ale Cupei Viitorul, în timp ce Dănciulescu, Marica sau Marius Niculae vor evolua în premieră la meciul de deschidere.
De-a lungul anilor, la Cupa Viitorul au mai fost prezenţi Mihail Majearu, Florentin Petre, Ioan Ovidiu Sabău, Ionel Ganea, Adrian Bumbescu, Anton Doboş, Cosmin Contra, Jean Vlădoiu, Adrian Neaga, Eugen Trică, Iosif Rotariu, Leo Grozavu iar în 2018 a fost prezentă inclusiv conducerea FRF, în funte cu preşedintele Răzvan Burleanu.
Deschiderea oficială va avea loc marţi seara, cu tradiţionala paradă a echipelor participante pe Bulevardul “Mihai Viteazul”.