Banca Transilvania, alături de ACS Bănişor-Peceiu Spartacus

by Cristian MOLDOVAN
0 comment 144 views
A+A-
Reset

ACS Bănişor-Peceiu Spartacus  este un proiect frumos, început în urma colaborări dintre cele două cluburi. Medan Cozac şi Andrei Joldeş au făcut echipă şi pun accent pe copii şi juniori fiindu-le alături într-o dezvoltare sănătoasă. Chiar dacă este un club mic, cei doi se străduiesc să creeze condiţii optime pentru micuţi şi în ultimii ani, copiii şi juniorii de la ACS Bănişor-Peceiu au efectuat cantonamente la Bacău sau Arad, iar în fiecare săptămână se pregătesc intens la antrenamente.

Clubul are mai multe grupe, cea mai mare fiind de juniori A1, echipă ce evoluează cu succes în campionatul juniorilor din Liga a IV-a, clasându-se pe locul 2 la finalul turului.

Tot din dorinţa de a oferi condiţii copiilor, conducerea clubului a căutat şi sponsori dornici să-i sprijine în acest proiect, iar Banca Transilvania, una dintre cele mai importante bănci din ţară a fost de acord să sprijine micuţul club din Sălaj cu un rând de echipamente.

Clubul a primit 25 de echipamente ce vor fi folosite de către grupele U19 şi U15 ale clubului în campionatele judeţene.

Pentru a onora această colaborare, a fost organizat şi un mic eveniment special. Copiii au îmbrăcat noul echipament şi au primit vizita mai multor reprezentanţi ai Băncii Transilvania Sucursala Zalău, în frunte cu directorul Camelia Diaconu.

Reprezentanţi băncii au stat de vorbă cu cei mici, interesându-se de povestea lor şi de dragostea manifestată spre acest sport.

“Mulţumim şi pe această cale celor de la Banca Transilvania pentru generozitatea de care au dat dovadă”, a transmis conducerea celor de la ACS Bănişor-Peceiu Spartacus.

Evenimentul s-a desfăşurat la o bază sportivă din Zalău, iar invitat special a fost Nicolae Chiş-Ciure – arbitru internaţional de minifotbal.

În final, să menţionăm faptul că la ACS Bănişor-Peceiu Spartacus tradiţia continuă, iar clubul va pleca luna viitoare într-un cantonament la Sighetu Marmaţiei.

You may also like

Leave a Comment