Băimărean depistat de două ori consecutiv în timp ce conducea cu viteză excesivă pe drumurile Sălajului

by Mihai POP
0 comment 428 views
A+A-
Reset

Un băimărean de 37 de ani a fost depistat de două ori, consecutiv, în timp ce conducea cu viteză excesivă. A rămas fără permis de conducere pentru 6 luni


Duminică, 28 ianuarie a.c., la ora 14.05, în localitatea Glod, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene din cadrul Serviciului Rutier au depistat în trafic un bărbat de 37 de ani, din municipiul Baia Mare, județul Maramureș, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 103 km/h, înregistrată radar.

La diferență de câteva minute, același bărbat a fost depistat de un alt echipaj de poliție, în localitatea Bârsău Mare, în timp ce conducea autoturismul cu viteza de 113 km/h, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 50 de km/h.

Conducătorul auto care a depăşit de două ori limita legală de viteză cu peste 50 de km/h a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.650 de lei şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 180 de zile.

You may also like

Leave a Comment