Responsive Menu
Add more content here...


Băile Iaz – între poveste, legende și ruine

Ruine, indiferență și neputință

by Tiberius NICODA
0 comment 23 views
A+A-
Reset

Motto: ,,Fiecare loc de pe pământ are o poveste a lui, dar trebuie să tragi bine cu urechea ca s-o auzi şi trebuie un gram de iubire ca s-o înţelegi.” spunea Nicolae Iorga

 

În comuna Plopiş  există rezervaţia Iaz , care un potenţial turistic de excepţie. Tot aici pe vremuri erau Băile Iaz…

Drumul național (DN1H) – Șimleu Silvaniei – Nușfalău – drumul județean (DJ119E) până în satul Plopiș, urmând valea Iazului (un afluent de dreapta al Barcăului) în amonte se ajunge în rezervație.

Aici,pe vremuri existau Băile Iaz,băi frecventate cu precădere de localnici și de cei din satele și din comunele învecinate.

Din fostele băi, ce au funcţionat până odinioară, astăzi mai există doar ruine care strică aspectul zonei. Din fosta clădire principală a băilor a  mai rămas doar cărămidă roşie netencuită. Clădirea a fost construită în vremea comunistă și avut ghinionul de a nu fi terminată până în 1989, deşi era aproape finalizată. Și astăzi mai există, undeva sus la etaj, câteva camere dărăpanate care erau planificate pentru cazare, câteva paturi şi o parte din mobilier, în vreme ce, la parter, încă mai există căzile de ciment, nefinisate.

Atâta a mai rămas din ceea ce  s-ar fi vrut să fie un loc de vindecare și relaxare.

Băile Iaz erau recomandate celor cu afecţiuni reumatice şi cu boli ale sistemului nervos periferic,pruncilor betegi de enurezis nocturn și alte cele. Astăzi ceea ce era staţiunea de odinioară este în paragină iar în  câţiva ani va fi înghiţită de mlaştină.

Din  tot ceea ce era odată, au mai rămas doar amintirile, legendele, poveștile legate de istoria locului.

Se spune că apa din care se alimentau băile Iazului, ar fi un lac fără fund, cu apa negricioasă  care este binefăcătoare și vindecă pe oricine are curajul să pună piciorul în ea.

Mlaștina de la Iaz este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a (rezervație naturală de tip faunistic și floristic).

 

 

Oamenii locului mai ziceau că, oarecând a fost secetă mare și toate apele au secat, dar numai în Iaz se găsea apă.

Povestea apei de la Iaz  spune că aici s-a înecat o păstoriţă cu turma ei.  Mlaştina a înghiţit atât fata cât şi turma. Oamenii din sat au venit, tineri şi bătrâni, să caute trupul fetei măcar. Nu l-au găsit, deşi căutările au durat mai multe zile. Apoi au venit şi bătrâni cu cârje, care după o săptămână de stat cu picioarele în apa mlaştinii au simţit că picioarele nu-i mai supără. Atunci şi-au dat seama că apa este bună pentru tratarea unor boli.

Dar din păcate,așa cum este și cazul altor băi  și ape binefăcătoare,uitate de prin județ , băile Iaz sunt astăzi doar ruină neexploatată  și au rămas doar în amintirea acelora care i-au fost oaspeți ,care s-au bucurat de mirajul și binefacerile locului.

 

 

Se pare că suntem supuși uni blestem al neputinței sub forma revizuită post decembristă care zicea : ,,Să aibă dar să nu-i trebuiască!” modificat astăzi de moravurile vremilor ce le trăim,în noua formulă:,,Să ai de toate,dar să n-ai atâta minte,putere  și voință încât să faci ca să te bucuri și să-ți folosească!”

Căci starea de lentoare, putoare și indiferență a perioadei actuale, pe care o parcurgem bezmetic și haotic de 35 de ani încoace ne duce inevitabil nu la speranță și la viitor, ci la condiția mizeră de a trăi din amintiri și din gloria trecutului.

Norocul nostru, al ăstora care suntem mai de demult, este acela de a fi văzut și a ne fi bucurat de  ceea ce astăzi nu se mai vede și nu există.

Dar, oare, urmașilor noștri ce le lăsăm? Povești, legende și ruine?

 

 

You may also like

Leave a Comment