Connect with us

FOTBAL

Sportul Şimleu bifează prima victorie în Liga Elitelor U 15


După egalul de la Sighetu Marmaţiei, gruparea de sub Măgură a reuşit şi primul succes, pe teren propriu în faţa celor de la CSS 2 Baia Mare


După ce în primele trei etape a pierdut la scor, Sportul Şimleu a început să emită pretenţii în Liga Elitelor U 15, iar în penultima rundă a turului a reuşit şi primul rezultat pozitiv la acest nivel, o remiză la Plimob Sighetu Marmaţiei.

Sâmbătă, în ultima rundă a turului, Sportul Şimleu a bifat şi prima victorie, reuşind să treacă cu un categoric 3 – 0 de CSS 2 Baia Mare.

Misiunea şimleuanilor s-a uşurat de la început, deoarece maramureşenii au putut trimite în teren doar 8 jucători, deoarece restul jucătorilor nu aveau adeverinţe.

În aceste condiţii, echipa antrenată de Vasile Paşca a dominat clar şi a reuşit să deschidă scorul în primul sfert de oră, prin Rareş Grosoşi, care a primit o centrare de la Rareş Baciu.

Gazdele au dominat, iar avantajul numeric şi-a spus cuvântul, astfel că din debutul părţii secunde, Vasile Mona a făcut 2 – 0.

Sportul Şimleu a mai înscris pe final prin Kiss Ronaldo, cu un şut la colţul lung, dar a mai avut numeroase ocazii la poarta maramureşenilor, în timp ce adversarii au ajuns de puţine ori în preajma careului advers.

S-a terminat 3 – 0, iar Sportul Şimleu termină turul de campionat, pe locul 5, cu 4 puncte, dar şi cu speranţe că în primăvară va face un retur mult mai bun.

“A fost o victorie clară, ţinând cont şi de avantajul numeric, însă cred că am fi câştigat şi dacă se juca 11 la 11. Băieţii au făcut un meci bun şi se vede că echipa este pe un drum bun. Sper să reuşim să ne întărim în iarnă, iar în retur să facem mai multe puncte”, a spus antrenorul Vasile Paşca.

Campionatul din Liga Elitelor U 15 se va întrerupe până în martie 2020, când se va relua cu prima etapă din retur, în care Sportul Şimleu va juca pe teren propriu cu LPS Satu Mare.


Sportul Şimleu CSS 2 Baia Mare 3 – 0 (1 – 0)

Au marcat: Rareş Grosoşi, Vasile Mona şi Kiss Ronaldo

Rezultatele etapei a V-a din Liga Elitelor U 15, Seria a 13-a:

LPS Satu Mare – Luceafărul Oradea                   1 – 2

Sportul Şimleu – CSS 2 Baia Mare                    3 – 0

LPS Bihorul Oradea – Plimob Sighetu M.      4 – 0

CLASAMENT

  1. LPS Bihorul Oradea      5      4   1   0   15 –   0    13
  2. Luceafărul Oradea        5      4   1   0   12 –  1    13
  3. LPS Satu Mare               5     3   0   2   10 – 7      9
  4. Plimob Sighetu M.       5      1   1   3     3 – 10    4
  5. Sportul Şimleu             5     1   1   3     5 – 14     4
  6. CSS 2 Baia Mare          5     0   0   5     1 – 14    0

 


Prima etapă din retur se dispută în 14 martie 2020:

Sportul Şimleu – LPS Satu Mare

Luceafărul Oradea – Plimob Sighetu Marmaţiei

LPS Bihorul Oradea – CSS 2 Baia Mare


 

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in FOTBAL