Connect with us

Ştiri din Sălaj

Trei milioane de euro, pentru o nouă sală de sport la Zalău!


Noul amplasament va fi construit de Consiliul Judeţean Sălaj pe locul fostei săli de sport din incinta Şcolii Profesionale Nr. 13, demolată de autorităţile judeţene acum câţiva ani. Noua sală va fi omologată pentru mai multe ramuri sportive, baschet, volei, handbal sau tenis


Consilierii judeţeni sunt convocaţi mâine, 6 noiembrie, în şedinţă ordinară, pentru a aproba indicatori tehnico-economici, faza SF (studiu de fezabilitate) ai obiectivului de investiție „Construire şi dotare sală de sport, strada Salcâmilor Nr. 1, municipiul Zalău, judeţul Sălaj”.

Investiţia va fi finanţată prin Programul naţional de construcţii de interes public sau social și derulat de Compania Naţională de Investiţii C.N.I. – S.A.

Al doilea proiect de pe ordinea de zi presupune aprobarea cofinanțării acestui obiectiv, al cărui amplasament a fost predat către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin Compania Națională de Investiții “C.N.I.” – S.A prin Hotărârea Consiliului Judeţean Sălaj nr. 63 din 30 aprilie 2015.

Sală de sport ultramodernă cu valoare de 3 milioane de euro şi 250 de locuri

Indicatorii tehnico-economici ai investiţiei propuși spre aprobare relevă o valoare totală de peste 11.738.000 lei, pentru o suprafaţă construită de aproape 1.575 mp a obiectivului de investiții menționat – construire și dotare sală de sport – cu o capacitate de până la 250 de locuri (gradene dispuse de la nivelul terenului) care va presupune realizarea zonei funcționale de bază – suprafața de joc (ce va permite practicarea sporturilor cu mingea – baschet, volei, handbal – dar și a celor cu racheta de tenis), vestiare, precum și celelalte funcționalități specifice.

Consiliul Judeţean Sălaj asigură racordarea sălii de sport la utilităţi (apă, gaz, curent)

Totodată, pentru asigurarea cofinanţării investiţiei este supusă votului consilierilor județeni și aprobarea cofinanţării investiţiei de către județul Sălaj, la valoarea lucrărilor de racordare şi branşare la serviciile de utilităţi publice, în cuantum de peste 112.021 lei.

Vom reveni cu mai multe amănunte pe acest subiect.

loading...
loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Ştiri din Sălaj