Connect with us

JUNIORI

Academia de Volei „Lazăr Marius” a câştigat primul turneu de minivolei


Academicienii au înregistrat victorii pe linie la turneul desfăşurat chiar la Zalău, pentru un prim turneu câştigat în cadrul Campionatului Naţional de Minivolei


Aşteptarea a luat sfârşit şi la finele săptămânii trecute a debutat şi Campionatul Naţional de Minivolei cu primul turneu.

În acest an, campionatul este structurat în şase serii, iar primele două echipe din fiecare serie şi cele mai bune 4 locuri III se califică la turneul semifinal I. Şi în acest an, judeţul Sălaj este reprezentat de două echipe, CSS Zalău şi Academia de Volei „Lazăr Marius”, cele două fiind repartizate în Seria F.

În sezonul trecut, cele două echipe sălăjene au avut prestaţii de excepţie, clasându-se pe locul 6, respectiv locul 4 la nivel naţional, astfel că aşteptările sunt mari pentru acest sezon.

Primul turneu din acest sezon s-a desfăşurat la Zalău, în sala de sport a Colegiului Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian”. Alături de cele două echipe din Zalău, din Seria F mai fac parte CSS 2 Baia Mare şi LPS Bistriţa, astfel că cele patru s-au duelat fiecare cu fiecare în cele două zile de concurs.

La finalul primului turneu de minivolei, Academia de Volei „Lazăr Marius” s-a clasat pe locul 1, având trei victorii din tot atâtea posibile. CSS Zalău s-a clasat pe locul 2, fiind învinsă doar de echipa lui Marius Lazăr. Pe locul 3 s-a clasat CSS 2 Baia Mare care a dispus în trei seturi de LPS Bistriţa.

„La minivolei mă aşteptam să câştigăm pentru că o parte dintre copii au mai jucat şi în sezonul trecut când am reuşit să ne clasăm pe locul 4 la nivel naţional. Am pretenţii de la ei şi era obligatoriu să câştigăm. Am fost puţin supăraţi că am cedat două seturi cu CSS Zalău, dar suntem mulţumiţi că am câştigat turneul”, ne-a declarat Marius Lazăr.

Pentru a completa o săptămână perfectă pentru Academia de Volei „Lazăr Marius”, cadeţii au obţinut prima victorie din campionat, scor 3 – 1 în deplasare la LPS Bistriţa. De cealaltă parte, cadeţii de la CSS Zalău au pierdut la CSS Lapi Dej, scor 3 – 1.

„Şi la cadeţi speram să câştig pentru că avem o echipă destul de omogenă, chiar dacă suntem generaţie mică. Deşi echipele folosesc jucători născuţi în anii 2003 – 2004, noi jucăm doar cu cei născuţi în 2004. Dacă ne permite situaţia, mergem cât mai departe posibil, chiar şi la turneul final, dar anul viitor ar fi anul de performanţă la ei”, ne-a spus Lazăr Marius – preşedintele Academiei de Volei


Rezultatele turneului de minivolei:

ACS AV Lazăr Marius Zalău – CSS Zalău               3 – 2

CSS 2 Baia Mare – LPS Bistriţa                                  3 – 0

ACS AV Lazăr Marius Zalău – LPS Bistriţa             3 – 0

CSS Zalău – CSS 2 Baia Mare                                     3 – 0

ACS AV Lazăr Marius Zalău – CSS 2 Baia Mare    3 – 0

CSS Zalău – LPS Bistriţa                                3 – 0


Rezultate cadeţi:

CSS Lapi Dej – CSS Zalău    3 – 1

LPS Bistriţa – Academia de Volei “Lazăr Marius” 1 – 3


 

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in JUNIORI