Connect with us

FOTBAL

Fotbal Comuna Recea a scăpat printre degete victoria în faţa Unirii Alba Iulia


Echipa pregătită de Romică Buia şi Ovidiu Mic a controlat jocul de la un capăt la celălat şi deşi a condus de două ori şi a avut numeroase ocazii printre care şi două bare, s-a terminat 2 – 2, echipa din Alba egalând cu câteva minute înainte de final


Fotbal Comuna Recea are ca obiectiv promovarea în Liga a II-a. Începutul de sezon este foarte bun pentru maramureşeni care sunt neînvinşi după primele şapte etape, în care au înregistrat cinci victorii şi două rezultate de egalitate.

Din păcate, ultima remiză a fost înregistrată în jocul din această etapă cu Unirea Alba Iulia, un meci pe care echipa din Recea l-a controlat de la un capăt la celălalt, dar la finalul căruia s-a ales doar cu un punct, după ce albaiulienii au egalat cu şase minute înainte de final.

Elevii lui Romică Buia au început excelent jocul şi după doar 12 minute, Viorel Chinde a deschis scorul cu un şut plasat din interiorul careului.

Gazdele puteau să-şi dubleze avantajul câteva minute mai târziu, însă fazele de atac periculoase nu au fost gesionate corespunzător şi contrar cursului jocului, Mihai Mateş a egalat după ce a rămas singur, fără marcaj în careul advers.

Două minute mai târziu, Romario Rus a fost şi el aproape de gol, însă sălăjeanul a lovit transversala, astfel că a rămas 1 – 1 pe tabelă, scor cu care s-a şi încheiat prima repriză.

În partea secundă, ocaziile la poarta lui Angeru s-au înmulţit şi în cele din urmă, eforturile gazdelor au fost răsplătite. În minutul 74, Romario nu a mai ratat ţinta şi a înscris cu o lovitură de cap din interiorul careului după o centrare primită de la Viorel Chinde.

La acest scor, a avut loc şi o fază incredibilă, în care gazdele au trimis de două ori mingea în bară, iar o dată, albaiulienii au respins de pe linia porţii.

Cum ocaziile în fotbal se răzbună, oaspeţii au reuşit să egaleze din nou cu şase minute înainte de final, rezultat cu care s-a încheiat partida.

În urma acestui rezultat de egalitate, ACS Fotbal Comuna Recea le-a cedat fotoliul de lider celor de la Luceafărul Oradea, echipă ce a trecut la scor de Industria Galda de Jos, scor 6 – 2, chiar la Galda acasă.

Bihorenii au cu un punct mai mult faţă de echipa din Recea.


ACS Fotbal Comuna Recea – Unirea 1924 Alba Iulia 2 – 2 (1 – 1)

Au marcat: Viorel Chinde (12), Romario Rus (74), respectiv Mihai Mateş (32), Daniel Tat (84)

Fotbal Comuna Recea: Alin Bota (cpt.) – Marius Potcoavă, Kis Lorant, Milian Urs, Mihai Cohan, Adrian Micaș, Vlad Opriș, Alex Oltean, Romario Rus, Viorel Chinde şi Arthur Teut. Rezerve: Vasile Iura, Alex Mărieș, Ionuţ Mitrea, Jucan, Claudiu Maftei, Cristian Erdei şi Bogdan Pașca. Antrenor: Romulus Buia. Antrenor secund: Ovidiu Mic

Unirea; Angeru – R. Ivan, I. Neag, Guț, Ad. Matei, Frăsineanu, Selagea, Al. Petrescu, F. Morar, Joldeș, Mateș. Rezerve: Sporea, Kiraly, Zsigmond, Mărăgărit, Tat, Mazilu, Avram. Antrenor: Mihai Manea

Jucătorul meciului: ALEX OLTEAN


 

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in FOTBAL