Connect with us

Ştiri din Sălaj

Două baze sportive noi la Zalău


Complexul sportiv din Dealul Morii, dar şi terenul multifuncţional din incinta Stadionului Municipal, pe care le aşteptam cu toţii de ani buni, ar putea fi construite în sfârşit, printr-o investiţie ce se va derula prin Compania Naţională de Investiţii. “Nu aş vrea să dau un termen exact de începere a lucrărilor, dar dacă e vorba de Euro 2020, trebuie să înceapă cât de repede”, a precizat primarul municipiului – Ionel Ciunt


Zalăul ar putea arăta mult mai atractiv  şi din punct de vedere sportiv în următorii ani.

La acest capitol, oraşul de sub Meseş a avut un mare minus, în condiţiile în care infrastructura sportivă a lăsat de dorit la Stadionul Municipal, iar bazele sportive au întârziat să apară deşi de ani buni se tot vorbeşte despre construirea unui complex sportiv  în Dealul Morii şi a unui teren sintetic multifuncţional în incinta Stadionului Municipal, mai precis pe terenul de zgură.

Aceste investiţii pot intra în linie dreaptă, după ce Compania Naţională de Investiţi a trimis două adrese la Primăria Zalău, prin care a informat că două baze sportive ar urma să se construiască în oraşul de sub Meseş.

Baza Sportivă de Tip 1 va fi construită în Dealul Morii şi va fi practic un complex sportiv cu teren de fotbal la dimensiuni omologate UEFA şi FRF (105x68m), cu nocturnă şi tribune pentru 500 de spectatori, va mai cuprinde un teren mai mic de 20x40m, pentru minifotbal, handbal, baschet şi tenis, clădire pentru vestiare, dar şi o parcare pentru autovehicule şi autocare.

Baza Sportivă de Tip 2 ar urma să fie construită  tot prin Compania Naţională de Investiţii şi presupune un teren multifuncţional pentru minifotbal, handbal, baschet, volei şi tenis, la demisiunie 20×40, dar şi o clădire pentru vestiare.

În vederea demarării promăvării acestor două investiţii şi introducerea lor pe lista de sinteză a subprogramului “Complexuri Sportive”, Primăria Municipiului Zalău a  făcut solicitarea de includere a acestora în Programul Naţional de Construcții de Interes Public sau Social.

Aceste baze sportive sunt incluse de Guvernul României în dosarul de candidatură la Euro 2020, prin care şi-a asumat să modernizeze şi să construiască un număr de 400 de terenuri de fotbal în toată ţară.

Federaţia Română de Fotbal a trimis către CNI un număr de 175 de amplasamente în vederea construirii de Baze Sportive Tip 1, printre care se află şi complexul din Zalău ce se va construi în Dealul Morii, iar Ministerul Educaţiei Naţionale a transmis către CNI un număr de 125 de amplasamente selectate  în vederea construirii de Baze Sportive Tip 2, între care se află şi terenul multifuncţional ce urmează să se construiască în incinta Stadionului Municipal.

“Direcţia Investiţii – Departamentul Sport, Învăţământ şi Cultură  din cadrul CNI a trimis pe adresa Primăriei datele pentru cele două baze sportive. Avem şi hotărârea Consiliului Local, astfel că am transmis deja extrasul CF şi toată documentaţia solicitată spre Compania Naţională de Investiţii. Este vorba de un teren în Dealul Morii şi un teren de minifotbal, teren de tenis, pe care vrem să-l dezvoltăm lângă Stadionul Municipal. Am văzut că suntem pe o listă sinteză la nivel naţional, ceea ce înseamnă că primele 175 de baze sportive de acest tip care se vor construi în ţară, în cadrul programului Euro 2020. Nu aş vrea să dau un termen exact de începere a lucrărilor, dar dacă e vorba de Euro 2020, trebuie să înceapă cât de repede. Din discuţiile cu doamna preşedinte de la Compania Naţională de Investiţii, în mai puţin de o lună o să înceapă achiziţia. Fiind vorba de module, nu e nevoie de proiect tehnic şi de toate alte documentaţii care sunt necesare la celelalte investiţii”, a spus primarul municipiului, Ionel Ciunt.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Ştiri din Sălaj