



Gruparea condusă de Ioan Zaharie a reuşit să câştige cele şapte meciuri disputate pe teren propriu în returul Seriei Vest din Liga a V-a şi a încheiat sezonul pe locul 7
Deşi nu a avut un lot numeros, Unirea Sălăţig a făcut un retur foarte bun şi a încheiat campionatul pe locul 7.
În a doua parte de campionat, gruparea condusă de Ioan Zaharie a ieşit în evidenţă mai ales la meciurile de pe teren propriu unde a avut punctaj maxim în cele 7 jocuri.
Şi în ultima etapă, Unirea a trecut la pas de AS Carastelec şi şi-a facilitat misiunea din primul sfert de oră, când a deschis scorul prin Mircea Druţă.
Sălăţigul a mai avut un moment bun pe finalul primei reprize, când a mai marcat de două ori prin Emil Nechita şi Darius Marchiş şi la pauză a fost 3 – 0. “Zarurile” erau aruncate, dar în partea secundă jocul a devenit mai echilibrat.
Oaspeţii au redus din diferenţă prin Demjen Iosif, dar nu s-a pus problema învingătoarei, deoarece Unirea Sălăţig a fost stăpână pe joc şi a mai marcat în minutul 87 prin Cristian Lască.
Unirea Sălăţig – AS Carastelec 4 – 1 (3 – 0)
Au marcat: Mircea Druţă (‘12), Emil Nechita (‘41), Darius Marchiş (‘45) şi Cristian Lască (‘87), respectiv Demjen Iosif (‘71)
Unirea: Nicuşor Chiş – Mircea Druţă, Ionuţ Marchiş, Darius Marchiş, Cristian Lască, Vlad Marian, Traian Cucioan (cpt.), Rareş Iacob, Alin Ilieş, Emil Nechita şi Ionuţ Cucioan. Rezerve: Cătălin Cucioan, Ionuţ Zaharie, Vlad Petrenciu şi Marius Ardelean. Delegat: Ioan Zaharie
AS Carastelec: Ionuţ Maier – Vlad Souca, Kovacs Zoltan, Kocsis Csaba, Szabo Mark, Szabo Roland (cpt.), Demjen Iosif, Balog Rajnald, Fejer Robert, Kovacs Laszlo şi Kelemen Levente. Rezerve: Szabo Richard şi Szabo Norbert. Delegat: Szabo Szilard
Au arbitrat: la centru: Rareş Balotă (Bocşa), asistenţi: Marius Giamănu (Zalău) şi Szarvadi Adam (Deja)
Observator AJF: Tarr Adorjan (Meseşenii de Jos)
Jucătorul meciului: DARIUS MARCHIŞ
