Connect with us

Ştiri din Sălaj

FOTO. 240 de elevi din Sălaj – beneficiari ai proiectului ”Descoperă oraşul Şimleu”


Odată cu terminarea anului şcolar 2018-2019 s-a finalizat şi prima etapă a proiectului nostru ”Descoperă oraşul Şimleu Silvaniei!”, dedicat elevilor din mediul rural


Beneficiari au fost 240 de elevi sălăjeni din comunele Hida, Gâlgău, Vîrşolţ, Halmăşd, Românaşi, Valcău de Jos, Lozna, Benesat, Năpradea, Băbeni şi Măerişte.

Am avut ocazia să cunoaştem copii de toate vârstele, de la clasa pregătitoare la ultimul an de liceu.

Cei 240 de elevi care, împreună cu învăţătorii şi profesorii lor, au devenit partenerii noştri în proiect, au descoperit istoria, cultura şi viaţa economică a celui mai frumos oraş al Sălajului – Şimleu Silvaniei.

Le mulţumim tuturor participanţilor pentru implicare, de la micii noştri vizitatori la directorii de şcoli şi, în special, primăriilor comunelor Hida, Gâlgău, Vîrşolţ, Românaşi, Valcău de Jos, Lozna, Benesat, Năpradea, Băbeni şi Măerişte, fără sprijinul cărora nu am fi putut realizăm excursiile.

Proiectul ”Descoperă oraşul Şimleu Silvaniei!” a pornit de la ideea că, înainte de a descoperi lumea largă, este nevoie să ne cunoaştem locurile natale, rădăcinile trecutului care să ne dea forţa de a ne construi viitorul oriunde în lumea largă.

Oraşul Şimleu Silvaniei are forţa unui blazon istoric pe care fiecare sălăjean poate să-l poarte cu mândrie oriunde s-ar duce.

Elevii din mediul rural cărora le-am propus excursii de o zi în Şimleu Silvaniei au avut posibilitatea să afle despre trecutul nostru antic, trecând prin perioada de glorie a epocii medievale marcată de puternica familie nobiliară a Bathoreştilor, să înţeleagă mecanismele cumplite care au dus la cea mai neagră pată a istoriei umanităţii – Holocaustul, dar şi să cunoască actualitatea vieţii cultural-economice a Sălajului, prin vizitarea a două branduri recunoscute la nivel internaţional: Podgoriile Silvania şi Fabrica de mobilă Simex.

Astfel, elevii din satele sălăjene au vizitat: Cetatea Bathory, Sinagoga care găzduieşte Muzeul Holocaustului, Biserica Romano-Catolică unde a fost botezat regele Poloniei – Stefanus Bathory, Statuia lui Iuliu Maniu din centrul oraşului, casa în care s-a născut Iuliu Maniu, Parcul Central unde este amplasată copia Sfintei Treimi – cea care a protejat şimleuanii de ciumă, Bustul lui Corneliu Coposu, precum şi Copacul Prieteniei Israel-România; au vizitat pivniţele Podgoriilor Silvania aflate la 60 de metri sub pământ şi au învăţat cum se face cel mai bun vin spumant românesc.

La final, elevii sălăjeni au cunoscut întregul proces de fabricare a mobilei de lux Simex – brand cunoscut la nivel internaţional.

În demersul nostru am avut sprijinul Primăriei oraşului Şimleu Silvaniei prin domnul primar Septimiu Cătălin Ţurcaş, al Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică Şimleu Silvaniei prin managerul Daniel Stejeran şi al proprietarului Fabricii de Mobilă Simex, domnul Dumitru Blaga.

Le mulţumim tuturor pentru că împreună am reuşit să oferim excursii interesante pentru 240 de copii din tot judeţul.

Privind retrospectiv, aceste excursii de promovare a ceea ce avem mai bun în Sălaj au necesitat efortul susţinut al voluntarilor din proiect, cei care au făcut ca lucrurile să se întâmple aşa cum trebuie, pentru a oferi elevilor o zi de neuitat în Şimleu Silvaniei: Lavinia Berar, Elena Trif Cocoru, Roxana Deac, Simina Seleşi de la CNIPT Şimleu Silvaniei, Roxana Moldovan de la Muzeul Holocaustului, Ilona Cuni Fazakas de la Biserica Greco-Catolică, Cornelica Boşca şi Dora Man de la Podgoriile Silvania, Cosmin Man şi Kun Adrian de la Fabrica de Mobilă Simex.

Le mulţumim tuturor şi aşteptăm să fie alături de noi în continuare, atunci când vom demara etapa a doua a proiectului.

”Prin proiectul derulat de Asociaţia Sălăjenii Contează am reuşit să ajungem la 240 de elevi din tot judeţul, care au experimentat cunoaşterea oraşului de lângă noi – din punct de vedere istoric, cultural, economic. Totodată, noi, ca organizatori, am avut posibilitatea să cunoaştem direct produsul şcolii sălăjene şi pot să spun că elevii care au participat la excursiile noastre sunt excepţionali. Prin modul în care s-au prezentat, prin interesul faţă de istorie, geografie, faţă de procesele tehnologice cu care au luat contact, prin receptivitatea de care au dat dovadă, mi-au inspirat încredere în generaţiile care vin de pe băncile şcolii. Le mulţumesc pentru asta şi le spun un singur lucru: sunt mândru de voi, de profesorii voştri şi de părinţii voştri. Succesul acestor excursii ne obligă să nu încheiem aici, ci să continuăm şi în anul şcolar viitor”, a precizat Lucian Bode – preşedintele Asociaţiei Sălăjenii Contează.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Ştiri din Sălaj