Connect with us

FOTBAL

Călin Bereschi: “Băieţii sunt de apreciat pentru că în meciul tur cu Viitorul Ulmeni au dat tot ce au putut”


Conducătorul de la Unirea Mirşid şi-a felicitat jucătorii pentru rezultatul bun obţinut la Baia Mare cu campioana Maramureşului fiind de părere că în multe momente ale jocului, echipa sa a fost peste Viitorul Ulmeni


Unirea Mirşid a  terminat neînvinsă partida tur a barajului de promovare cu Viitorul Ulmeni şi s-a întors cu o remiză de la Baia Mare, scor 2 – 2. După acest meci, conducătorul Călin Bereschi a ţinut să îi felicite pe jucători pentru dăruirea de care au dat dovadă, mai ales că au avut de înfruntat şi o căldură insuportabilă pe parcursul jocului.

Conducătorul este de părere că echipa sa a fost în unele momente peste campioana din Maramureş, chiar şi la pregătirea fizică.

“S-au întâlnit două echipe de valori apropiate, cu un plus de experienţă pentru Viitorul Ulmeni, dar noi am avut un plus de tinereţe. Am jucat cu o formulă mai defensivă, pe considerentul de a nu pierde şi acest sistem a funcţionat foarte bine. Pe lângă faptul că nu am pierdut, am reuşit să marcăm două goluri în deplasare, ceea ce poate conta foarte mult. Băieţii sunt de apreciat , fiindcă pe o căldură insuportabilă au dat tot ce au putut, astfel încât să ne ridicăm şi chiar de multe ori să depăşim jocul prestat de adversari. Merită felicitări antrenorul Vasile Jula, Florin Pop, iar toţi au demonstrat că formează un grup unit, atât pe plan sportiv, cât şi în afara terenului. Chiar dacă a primit acel gol din lovitură liberă, Claudiu Băican ne-a ţinut în joc şi avut câteva parade de portar de mare clasă. Toţi s-au mişcat foarte bine şi am fost peste adversar la capitolul fizic”, ne-a declarat Călin Bereschi.

După 2 – 2 în tur, Unirea Mirşid are prima şansă la promovare înaintea returului de sâmbătă, care va avea loc de la ora 17.30, pe Stadionul Municipal din Zalău.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL