Connect with us

HANDBAL

Victorie pentru podium, la Brăila. GALERIE FOTO

HC Zalău a câştigat într-o manieră de mare echipă, derby-ul de la malul Dunării, urcând pe locul 3 chiar la finalul turului din Liga Naţională!

 

Ultima etapă din tur a programat şi cel mai aşteptat duel al etapei, partida dintre HC Dunărea Brăila şi HC Zalău. Ei bine, meciul a fost unul cu miză mare, având în vedere că sezonul trecut partida dintre cele două echipe a fost una cu „cântec”. Miza a fost mare, deoarece victoria însemna obţinerea medaliilor de bronz, iar meciul a fost amânat de nenumărate ori, până nu s-a mai jucat, astfel încât HC Zalău a câştigat la masa verde.

Astfel, partida de miercuri seara de la Brăila a fost una incendiară, având în vedere faptul că şi de data aceasta victoria însemna ocuparea unui loc pe podium, la finalul turului. Practic, duelul între cele două echipe, s-au mai bine spus duelul între cei doi antrenori – Ioan Băban şi Gheorghe Tadici – a început cu o săptămâna mai repede, când ambii au aruncat săgeţi tăioase în presă. 

Partida a început sub semnul echilibrului, iar mai bine de cinci minute nu s-a înscris niciun gol! Totuşi, "balul" a fost deschis de Gabriella Szucs, cu o aruncare puternică direct în poarta fostei colege – Mirela Nichita. Replica a venit la scurt timp, prin "dubla" lui Alina Horjea, în mai puţin de trei minute.  S-a mers bară la bară, timp de 20 de minute, perioadă în care nici una dintre echipe nu a reuşit să se desprindă, la două goluri. Totuşi, brăilencele au reuşit pe final de repriză să se distanţeze (10 – 8). Nu a fost suficient faptul că sălăjencele erau conduse, ci au mai primit o lovitură sub centură, "tricolora" Crina Pintea a văzut cartonaşul roşu, tocmai în ultimul minut al reprizei.

Întoarse cu forţe proaspete de la vestiare, zălăuancele au egalat fetele lui Ioan Băban în doar două minute de la reluare, iar în mai puţin de şase minute au trecut în avantaj (scor 11 – 12)! Totuşi, gazdele nu s-au lăsat, iar prin golul marcat de Ada Moldovan, în minutul 39, au restabilit egalitatea (13 – 13). Însă, cam atât au putut face gazdele deoarece nu au reuşit să treacă în avantaj acest lucru se datorează şi intervenţiilor de excepţie ale portăriţei Mihaelei Cheţa-Mureşan.

Totuşi, handbalistele de pe malul Dunării au luptat până în ultimele minute ale partidei şi nu s-au lăsat, deoarece şi-au dorit foarte mult victoria, tocmai pentru ai face o bucurie antrenorului, care a împlinit frumoasa vârstă de 60 de ani. Antrenorul spunea deja că victoria va fi urmată de o petrecere cu 60 de invitaţi! Ei bine, brăilencele nu i-au putut face pe plac antrenorului, deoarece au pierdut meciul la o diferenţă de patru puncte.

Handbalistele de la Zalău au avut evoluţii aproape perfecte în ultimele minute, când s-au înscris goluri pe bandă rulantă. Chiar dacă sala era arhiplină şi fanii echipei gazdă nemulţumiţi de rezultat, Gabriella Szucs şi compania nu i-au băgat în seamă şi au sărbătorit victoria printr-o horă la centrul terenului. Cu 12 puncte acumulate, HC Zalău încheie turul pe podium, la egalitate de puncte cu Universitatea Jolidon Cluj (+5) şi Corona Braşov (+16), dar finalista EHF are un golaveraj superior (+22)!

Zălăuancele nu au timp să se bucure de victorie, deoarece peste o săptămână vor avea un nou meci dificil, chiar cu campioana României – Oltchim Râmnicu Vâlcea. Iniţial, meciul a fost programat la finalul săptămâni, însă a fost reprogramat pentru miercurea viitoare, "galacticele" având duminică o partidă importantă în Liga Camiponilor, cu Ferencvárosi TC (Ungaria). 

 

HC Dunărea Brăila – HC Zalău 20 – 24 (10 – 8)!
 

HC Dunărea Brăila:
Mirela Nichita, Elena Voicu, Gabriela Dobre – Alina Horjea (8 GOLURI), Ada Moldovan (4), Andreea Adespii (2), Liliana Crăciun (2), Gabriela Perianu (2), Adina Brot (1), Bojana Agatunovic (1), Andreea Barbos, Nicoleta Eşanu, Raluca Irimia, Sandra Kuridza şi Iryna Shutska. Antrenori: Ioan Băban şi Cristi Preda

 

HC Zalău: Mihaela Mureşan-Cheţa, Adina Mureşan – Gabriella Szucs (6), Roxana Varga (5), Ana Maria Şomoi (4), Loredana Pera (3), Crina Ailincăi-Pintea (1), Ana Maria Tănăsie (1), Roxana Rob (1), Valeria Beşe (1), Andrada Trif (1),  Florina Èšurcaş (1), Florina Ciobanu şi Carmina Bădiţă. Manager: Gheorghe Tadici
 
                                                                             sursa foto: Ana Maria Chirilă

loading...
Loading...
21 Comments

21 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in HANDBAL