Connect with us

FOTBAL

Barcău Nuşfalău bifează a treia victorie consecutivă


În deplasarea de la Ileanda, gruparea antrenată de Ciprian Grecu a fost condusă cu 1 – 0 şi cu 3 – 2 în minutul 70. Ultimele 20 de minute au fost foarte bune pentru gruparea de pe Valea Barcăului, care a marcat de trei ori şi a câştigat cu 5 – 3


Chiar dacă a început returul cu o înfrângere în partida cu Dumbrava Gîlgău, CS Barcău Nuşfalău a arătat o altă faţă în aceste patru etape.

În ultimele trei runde a şi câştigat cu Olimpic Bocşa, Someşul Someş Odorhei, iar duminică, formaţia antrenată de Ciprian Grecu s-a impus şi în deplasarea de la CS Ileanda.

Din startul jocului, oaspeţii au avut iniţiativa şi au avut câteva ocazii clare, dar gruparea de pe Someş a fost mai pragmatică şi a marcat la prima ocazie prin Darius Cobliş, cel care a fost lansat foarte bine şi a pătruns până la poarta lui Gabriel Puşcaş.

CS Barcău a reluat atacurile cu mult calm şi  în minutul 32 a  şi reuşit egalarea. Adelin Neaga a prins un şut de excepţie de la 25 m şi în ciuda eforturilor lui Ciprian Petran, mingea a intrat în poartă.

La vestiare s-a intrat cu 1 – 1, iar la scurt timp după reluare, oaspeţii au marcat din nou şi tot printr-o execuţie frumoasă.

De data aceasta, Codruţ Ardelean a trimit un şut în vinclu de la peste 25 m, iar din ninutul 51 s-a făcut 1 – 2.

Jocul a continuat să fie disputat, iar într-un interval de doar 3 minute, Cosmin Bene a reuşit o “dublă” şi de la 1 – 2 s-a făcut 3 – 2 în minutul 70! Ultimele 20 de minute au aparţinut în totalitate echipei din Nuşfalău, care după doar un minut a şi egalat prin Adelin Neaga.

Tot Adelin Neaga a scos o lovitură de la 11 m, iar de la punctul cu var a marcat Nicolae Rad şi CS Barcău a preluat din nou conducerea.

Gruparea de pe Someş a alergat după egalare, dar defensiva Nuşfalăului nu a mai putut fi bătută.

Până la urmă CS Barcău nu a mai avut emoţii în privinţa celor 3 puncte, deoarece în minutul 90, Adelin Neaga a făcut 3 – 5 după o pasă primită de la Sergiu Bercea.

Cu trei victorii la rând, CS Barcău continuă să ocupe locul 6, la egalitate de puncte cu Sportul Şimleu, ocupanta locului 5 şi speră să îşi continue forma bună şi în etapa următoare când va juca pe teren propriu cu Ardealul Crişeni, o echipă cu moralul la pământ, după ce a pierdut toate cele patru meciuri disputate în acest retur.


CS Ileanda – CS Barcău Nuşfalău 3 – 5 (1 – 1)

Au marcat: Darius Cobliş (‘15) şi Cosmin Bene (‘67 şi 70), respectiv Adelin Neaga (‘32, 71 şi 90), Codruţ Ardelean (‘51) şi Nicolae Rad (‘84)

CS Ileanda: Ciprian Petran – Daniel Costin (‘72 Robert Ciurar), Raul Hossu, Horaţiu Vale, Andrei Ciurar, Andrei Petrice, Cosmin Bene, Adrian Petrişor (‘56 Ionuţ Greblă), Darius Cobliş, Augustin Roman (cpt.) şi Andrei Iacob (‘46 Paul Goron). Rezerve: Horaţiu Silvestru – Ionuţ Duma, Bogdan Pop şi Cosmin Cosma. Delegat: Cornel Lar

CS Barcău: Gabriel Puşcaş – Dănuţ Lupou, Nagy Levente, Boldizsar Attila, Forisz Oliver, Cosmin Mitroi, Vizaknai Peter, Adelin Neaga, Nicolae Rad (cpt.), Sergiu Bercea şi Codruţ Ardelean. Rezerve: Paul Cosma – Petruţ Sălăjan, Kallai Viorel, Osz Gyorgy şi Cristian Onica. Antrenori: Ciprian Grecu şi Adrian Damian. Delegat: Rudolf Stanciu

Au arbitrat: la centru: Alex Turian (Zalău), asistenţi: Sergiu Negrean (Zalău) şi Georgiana Seutea (Zalău)

Mai multe pe acest subiect în ediţia ziarului Sportul Sălăjean de miercuri, 3 aprilie.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in FOTBAL