Connect with us

Ştiri din Sălaj

URMĂRIRE CA ÎN FILME. Un şofer băut a făcut o cursă nebună pentru a scăpa de poliţie


Afumat bine şi fără permis de conducere, un bărbat din comuna Ip a fost reperat în trafic de poliţiştii din Nuşfalău, dar acesta nu a oprit l-a semnalul oamenilor legii. A urmat o cursă ca în filme cu poliţia pe urme, până în comuna Halmăşd, acolo un şoferul de ocazie a fost oprit


Evenimentul rutier spectaculos vineri după-amiază, pe raza comunei Plopiş.

Astfel, un echipaj din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Nușfalău a reperat un autoturism ce rula spre Nuşfalău.

Oamenii legii au efectuat semnalul regulamentar de oprire, dar conducătorul auto nu a luat în calcul indicaţiile poliţiştilor şi nu a oprit la semnalul acestora.

S-a procedat la urmărirea maşinii, astfel că a urmat o cursă ca în filme, cu maşina poliţiei pe urme.

Într-un final, acţiunea s-a terminat în localitatea Drighiu, unde autoturismul a fost oprit, iar şoferul a fost identificat.

Este vorba de un bărbat în vârstă de 41 de ani din comuna Ip, care nu poseda permis de conducere, iar autoturismul avea numerele expirate din data de 15 aprilie 2015!?

Surprizele au continuat, deoarece la testarea cu alcooltestul s-a evidențiat o alcoolemie de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat!?

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, conducere fără permis și punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Ştiri din Sălaj