

Partida tur are loc miercuri, ora 18.00, în Sala Sporturilor “Gheorghe Tadici”, în timp ce meciul retur va avea loc 5 decembrie
Calificată la pas în 16-zecimile Cupei Challenge, după o “dublă” victorie cu Buducnost, 3 – 0 în Muntenegru şi 3 – 0 la Zalău, Volei Municipal va avea parte de un duel românesc în următoarea fază a competiţie, urmând să întâlnească Steaua Bucureşti.
Forul european de volei a stabilit şi datele de disputare ale celor două partide, astfel că partida tur va avea loc la Zalău, pe 28 noiembrie de la ora 18.00, în timp ce returul urmează să se joace la Bucureşti, pe 5 decembrie, tot de la ora 18.00.
Echipa calificată din duelul românesc dintre Steaua Bucureşti şi Volei Municipal Zalău va întâlni în optimi câştigătoarea dintre Benfica Lisabona (Portugalia) şi Iraklis Thessaloniki (Grecia).
Partida tur din optimi va avea loc pe 19 decembrie, urmând ca returul să aibă loc pe 16 ianuarie 2019. Să mai spunem că Volei Municipal Zalău şi Steaua se vor întâlni de trei ori în doar trei săptămâni.
După “dubla” din Cupa Challenge, pe 12 decembrie va avea loc şi partida din campionat, care se va disputa tot la Zalău.
Până la finalul anului, formaţia antrenată de Nikolay Jeliazkov va susţine şase partide oficiale, dar în cazul în care se califică şi în optimile Cupei Challenge va avea de jucat încă un meci.
Programul Zalăului până la final de an:
23.11: CSVM Zalău – CSM Bucureşti
28.11: CSVM Zalău – Steaua (Cupa Challenge)
01.12: CSVM Zalău – Dinamo Bucureşti
05.12: Steaua – CSVM Zalău (Cupa Challenge)
08.12: CSM Câmpia Turzii – CSVM Zalău
12.12: CSVM Zalău – Steaua Bucureşti
19.12: Meciul tur din optimi (dacă se califică)
