Connect with us

Ştiri din Sălaj

ULTIMĂ ORĂ. Percheziții la samsarii de maşini din Sălaj


Poliţiştii caută mai multe persoane bănuite că fac parte dintr-o sistem de evaziune fiscală cu autovehicule, care a prejudiciat statul german cu peste 21 milioane de euro!


De asemenea, sunt puse în executare 56 de mandate de aducere a persoanelor cercetate în cauză, acestea urmând a fi conduse la audieri.

Conform Poliţiei Române, persoanele respective sunt bănuite de săvârșirea mai multor infracțiuni de evaziune fiscală, fapte comise pe teritoriul statului german, printr-un mecanism de fraudare a plății TVA în cadrul căruia ar fi fost utilizate societăți comerciale de tip firmă fantomă din România, Ungaria, Slovacia, Cehia, Polonia și Austria.

Practic, ar fi fost achiziționate scriptic autovehicule prin intermediul acestor societăți, evitându-se astfel plata TVA-ului către statul german, însă faptic beneficiarii reali ai achizițiilor ar fi fost persoane fizice din România.

Acţiunea comună a poliţiştilor români cu reprezentanţii autorităţilor germane se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile Convenţiei cu privire la asistenţa judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale U.E şi ale Deciziei-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002, prin intermediul biroului naţional român din cadrul EUROJUST.

Echipa comună de anchetă a devenit operaţională la sfârșitul lunii mai a acestui an şi a fost constituită cu scopul facilitării efectuării de cercetări penale în dosarele penale aflate în cercetarea Parchetului Nürnberg-Fürth şi Parchetului de lângă Tribunalul Cluj, împreună cu polițiștii Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

Prejudiciul cauzat statului german ca urmare a săvârșirii acestor fapte este de aproximativ 21.300.000 de euro, în cauză urmând a fi dispuse măsuri asiguratorii pentru recuperare.

Loading...
loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 




More in Ştiri din Sălaj