Connect with us

Ştiri din Sălaj

A vrut să bea apă rece din fântână, dar a murit înţepat de viespi


Tragedia s-a petrecut în localitatea Pericei, când un muncitor al unei firme de construcţii a intrat în curtea unui sătean pentru a bea o cană de apă rece din fântână, însă în fântână zăcea un cuib de viespi care l-au atacat imediat pe bărbat


Un caz terifiant s-a petrecut în localitatea Pericei, marţi după amiază.

În localitatea menţionată mai sus se efectuau lucrări de subforare de drum, iar la un moment dat, unul dintre muncitori a dorit să se recorească.

În acest sens, muncitorul ar fi pătruns în curtea unui localnic care avea în curte o fântână, însă pe care nu o prea folosea, fântâna fiind acoperită cu un capac.

După ce a ridicat capacul, muncitorul a fost atacat imediat de un cuib de viespi care zăcea acolo în fântână. Colegii i-au sărit imediat în ajutor şi l-au transportat la spital, însă acesta avea alergie şi a murit. Victima este un bărbat de 43 de ani din localitatea Pericei.

“Un muncitor care lucra la extinderea canalizării la Pericei a fost muşcat de viespi şi din păcate a murit. A intrat împreună cu un coleg să bea apă din fântâna curţii unui vecin, şi în momentul în care au ridicat capacul de la fântână, aceştia au fost atacaţi de viespi. Amândoi au fost înţepaţi şi au fost transportaţi de urgenţă la Spitalul din Şimleu Silvaniei, însă din păcate unul a decedat, în timp ce celălalt a răspuns foarte bine la tratament şi ieri a fost externat”, a declarat Boncidai Csaba, primarul comunei Pericei, pentru Ştiri din Sălaj.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

More in Ştiri din Sălaj