Connect with us

Ştiri din Sălaj

Tentativă de viol la Pericei. Victima, o fată de 14 ani!?


Infracțiunea a avut loc vineri după-amiază, când un bărbat de 31 de ani s-a deplasat la domiciliul victimei şi a încercat să întrețină relații sexuale împotriva voinței fetei. Într-un târziu, minora a reuşit să scape, iar mama ei a sunat la 112. Bărbatul a fost reţinut şi a fost prezentat Parchetului cu propunere de arestare preventivă


Fapta s-a petrecut vineri după-amiază la Pericei, când un bărbat în vârstă de 31 de ani s-a deplasat la domiciliul unei minore de 14 ani, încercând să întrețină cu ea relații sexuale împotriva voinței ei.

Până la urmă, violul nu s-a petrecut, deoarece victima a reuşit cumva să scape din mâinile bărbatului.

Undeva în jurul orei 17.30, mama victimei a sunat la 112 şi a povestit ce s-a întâmplat.

“Poliția a fost sesizată despre comiterea unei infracțiuni de tentativă de viol asupra unei minore de 14 ani, din județul Sălaj. Sesizarea a fost făcută de mama minorei. Acum, poliţiştii sălăjeni cercetează în stare de arest preventiv un bărbat de 31 de ani, după comiterea infracţiunii de tentativă de viol ce a avut loc în data de 15 iunie a.c., într-o localitate din apropierea orașului Șimleu Silvaniei”, a menţionat Maria Cristea – purtătorul de cuvânt de la IPJ Sălaj.

În baza ordonanţei de reţinere emisă de poliţişti, bărbatul a fost reţinut şi depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Sălaj, iar sâmbătă a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Șimleu Silvaniei, cu propunere de arestare preventivă.

Pe numele acestuia, instanţa a emis mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile, sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă de viol.

Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a acestuia.

Şi la Judecătoria Şimleu Silvaniei, a fost înregistrat un dosar pe numele H. Kocse Iosif, învinuit pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la viol. Sălăjeanul în vârstă de 31 de ani se află deja în Centrul de Arest Preventiv.


Soluţia pe scurt a Judecătoriei:

Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Șimleu Silvaniei și în consecință:

Dispune arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 30 de zile, de la data de 16.06.2018 pana la data de 15.07.2018, inclusiv, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la viol, prevăzută de 32 alin (1) din Codul penal raportat la art. 218 alin (1), (2) şi (3) lit. c) din Codul penal. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pentru inculpat. În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Suma de 130 lei va fi avansată din fondul Ministerului Justiției către Baroul de Avoca?i Sălaj pentru apărătorul din oficiu – av. FA. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 16.06.2018, ora 20.00.


 

loading...
loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Ştiri din Sălaj