Connect with us

Ştiri din Sălaj

ȘOCANT. Găsit decedat în fântână!


Tragedie în comuna Crişeni. Astfel, marţi dimineaţa, un bărbat în vârstă de 66 de ani a fost găsit în fântâna din propria gospodărie, după ce vecinii nu îl mai văzuse de câteva zile. Intervenţia echipajului de pompieri şi a echipajului SMURD venite la faţa locului nu au mai reuşit să salveze victima


Detaşamentul de pompieri Zalău a fost solicitat să intervină  în această dimineaţă în jurul orei 8:50 în localitatea Cristur (comuna Crişeni) la o persoană căzută în fântâna propriei gospodării.

Se pare că bărbatul care locuia singur nu ar mai fi fost văzut de vecini de câteva zile şi aceştia i-ar fi anunţat sora, care marți dimineața a venit să îl caute și să vadă ce s-a întâmplat.

După lungi căutări în toată gospodăria, femeia s-a gândit să se uite şi în fântâna curţii. Atunci a avut şocul vieţii, văzându-l căzut în apă pe fratele ei .

La faţa locului a ajuns un echipaj de pompieri cu o salvare SMURD şi un echipaj de poliţie.

Din nefericire, intervenţia echipajelor speciale nu au mai putut  face nimic pentru a-l salva pe  bărbatul de 66 ani.

S-au făcut şi manevrele de resuscitare, dar fără efect, astfel că medicii nu au mai avut decât să constate decesul.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Ştiri din Sălaj