Connect with us

Ştiri din Sălaj

Tehnologiile moderne sprijină nevoia de informare în timp real a aparținătorilor pacienților Unității de Primiri Urgențe


Aparţinătorii pacienţilor vor putea urmări informaţii în timp real, pe monitoarele amplasate în sala de aşteptare


Proiectul “Dezvoltarea și implementarea unei aplicații informatice în sprijinul îmbunătățirii relației de comunicare echipa medicală – pacienți/aparținătorii pacienților Unității de Primiri Urgențe (UPU – SMURD) din cadrul Spitalului Județean de Urgență Zalău” are ca scop să preia, complementar, prin intermediul unei aplicații informatice, funcția de informare a aparținătorilor pacienților Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului județean, cu privire la stadiul de intervenții pe care le parcurge pacientul pe întreg traseul acestuia de investigații medicale și diagnostic, odată prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe.

Astfel, aparținătorii pacienților vor urmări pe ecranele amplasate în sala de așteptare codul de înregistrare al pacientului și vor cunoaște etapele de investigație medicală în care se află pacientul, care este codul de urgență în care acesta este încadrat, care sunt timpii reglementați pentru codul de urgență respectiv, dar și care este gradul de încărcare cu pacienți – investigațiile aflate în curs pe fiecare dintre etapele (secțiile medicale) respective. De asemenea, aplicația afișează într-o secvență distinctă, centralizatoare, având capacitatea de actualizare permanentă, informații cu privire la numărul de medici gardă UPU, asistenți medicali UPU, alt personal din cadrul UPU, numărul de pacienți pe fiecare cod de urgență prezenți și înregistrați în Unitatea de Primiri Urgențe la momentul afișării.

Aplicația informatică, vine așadar, să sprijine nevoia de informare în timp real a aparținătorilor pacienților prezentați la Unitatea de Primiri Urgențe și se alătură, în acest sens, demersurilor de comunicare ale echipei UPU – SMURD din cadrul Spitalului Județean de Urgență Zalău.

„Sperăm să fi contribuit cu încă un proiect la o mai potrivită și corectă atitudine a serviciilor medicale de urgență în raport cu pacienții și aparținătorii acestora. Ne preocupă în același timp să asigurăm o capacitate de răspuns sporită și îmbunătățită a serviciului de urgență și pregătim în acest sens, un alt proiect care se referă la extinderea și dotarea UPU – SMURD Sălaj”, a declarat Tiberiu Marc, președintele Consiliului Județean Sălaj.

loading...
loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Ştiri din Sălaj