Connect with us

Ştiri din Sălaj

Până la urmă cresc sau scad impozitele la firmele din Zalău?


Președintele PNL Sălaj – Lucian Bode, susține că Primăria a păcălit firmele din zona industrială și că acea invitație la negociere  făcută de executiv este ilegală


Le scade impozitul, mărindu-l!?

Un prim aspect semnalat de președintele PNL Sălaj, deputatul Lucian Bode, este acea scădere a impozitului pe clădire care a fost votată în Consiliul Local de la 1,2 la 1,1 la sută.

”Prin această hotărâre de consiliu, executivul Primăriei, PSD-ul care conduce Zalăul, a spus că ei au redus impozitul pe clădiri cu 0,1 la sută, mai exact de la 1,2 la 1,1 la sută. Ce nu a spus executivul Primăriei Zalău este următorul fapt:  în 2016 companiile aveau posibilitatea să aleagă între modul de evaluare folosind metoda valorii de înlocuire, respectiv modul de evaluare folosind metoda veniturilor. Și vă dau un exemplu: dacă o companie realiza venituri de 100.000 de euro în 2016, ei i se aplica impozitul pe clădire reprezentând 1,2 la sută din 100.000 de euro. Primăria vine acum și spune: eu o să vă aplic 1,1 la sută, dar nu spune la ce. Din 2018, companiile nu mai au posibilitatea să aleagă. Sunt obligate, prin recomandările ANEVAR, ca valoarea de piață a respectivei clădiri să fie calculată prin metoda valorii de înlocuire, prin metoda cea mai mare. În consecință, respectiva companie care realiza venituri de 100.000 de euro și plătea impozit de 1,2 la sută pe clădire, în 2018, dacă respectiva clădire are o valoare de piață de un milion de euro, va plăti 1,1 la sută dintr-un milion de euro. De ce valoarea de înlocuire este sensibil egală și în Zalău, și în Cluj, și în București? Diferă doar manopera, partea de resurse umane. În rest, tot ceea ce înseamnă o clădire poate fi evaluată și în Zalău, și în Cluj la aceeași valoare. Pe de o parte, i-au păcălit cu acea scădere de 0,1 la sută fără să le spună că de fapt se va aplica la valoarea de înlocuire și, mai mult, i-au introdus și în zona A pe toți cei care își au sediul social în proximitatea Bulevardului Mihai Viteazul”, spune deputatul liberal.

Impozite crescute din pix

A doua păcăleală, susține Lucian Bode, vine din introducerea în zona A de impozitare a tuturor imobilelor care țin de Bulevardul Mihai Viteazul.

”Din punctul meu de vedere este elocvent ceea ce a spus un om de afaceri la întâlnirea cu domnul viceprimar Teodor Bălăjel: domnule viceprimar, am un teren în capătul Bulevardului Mihai Viteazul, în Panic, aș vrea să facem schimb cu parcarea din spatele Primăriei, pentru că au aceeași valoare de impozitare, de înlocuire, aceeași suprafață. Vrea municipalitatea să facă schimb cu mine? Că eu sunt de acord. Un exemplu mai bun nu cred că poate fi dat”, spune Lucian Bode.

Șeful liberalilor sălăjeni mai spune că și propunerea viceprimarului Teodor Bălăjel pentru reprezentanții companiilor afectate de a negocia frizează ilegalitatea.

”Ceea ce propune domnul viceprimar este ilegal. Municipalitatea poate discuta cu agentul economic criteriile după care l-a introdus în zona A, dacă are asfalt, apă, canalizare,  ceea ce mie nu mi se pare un moft în anul 2018, mie mi se pare o normalitate. Dar nu poate negocia pe ochi frumoși: tu rămâi în A, tu rămâi în B, tu în C… în funcție de ce?! De criterii nicidecum legale”, punctează Bode.

Liberalii propun revenirea la zonarea de anul trecut

Președintele PNL Sălaj spune că singura soluție de rezolvare este revenirea la zonarea de anul trecut. În acest sens, Lucian Bode spune că proprii săi reprezentanți din Consiliul Local vor face un proiect de hotărâre pe care îl vor depune la următoarea ședință.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Ştiri din Sălaj