Connect with us

FOTBAL

Returul Ligii a IV-a începe la final de săptămână. PROGRAMUL ETAPEI


Chiar dacă au fost unele discuţii între reprezentaţii echipelor şi s-a luat în calcul amânarea cu o săptămână, până la urmă, a doua parte a campionatului va începe sâmbătă, când sunt programate patru jocuri, iar celelalte trei partide urmând a avea loc duminică


În Adunarea Generală a AJF Sălaj s-a hotărât ca returul Ligii a IV-a să înceapă pe 11 martie, însă vremea total nefavorabilă de săptămâna trecută a pus în discuţie chiar amânarea campionatului cu o săptămână.

Mai mulţi delegaţi ai echipelor au solicitat acest lucru, dar până la urmă, marţi, Comisia de Competiţii de la AJF Sălaj a hotărât ca returul să înceapă la data la care a fost stabilit.

Astfel, prima etapă din 2018 este programată la final de săptămână, nu mai puţin de patru jocuri urmând a avea loc sâmbătă, în timp ce celelate trei partide se vor desfăşura duminică.

Chiar dacă prin judeţ, unele terenuri nu arată tocmai bine după ninsoara de acum câteva zile, toate jocurile au fost programate, iar arbitrul va fi cel care va decide la faţa locului, dacă un teren este practicabil sau nu.

Meciurile de juniori vor începe de la ora 13.00, iar cele de seniori de la ora 15.00, “capul de afiş” al etapei urmând să fie confruntarea dintre Rapid Jibou şi CS Barcău Nuşfalău. Celelalte formaţii care se află în bătălia pentru primul loc par a avea meciuri uşoare, Unirea Mirşid urmând să joace în deplasare la Silvania Cehu Silvaniei, în timp ce Dumbrava Gâlgău, tot în deplasare, la Benfica Ileanda.

 

Programul etapei a XIV-a, (ora 13.00 juniorii şi 15.00 seniorii):

Olimpic Bocşa – CS Hida – sâmbătă

Rapid Jibou – Barcău Nuşfalău – sâmbătă

Cetatea Buciumi – Flacăra Halmăşd – sâmbătă

Silvania Cehu Silvaniei – Unirea Mirşid – sâmbătă

AS Chieşd – CS Crasna – duminică

Benfica Ileanda – Dumbrava Gâlgău – duminică

Real Crişeni – Sportul Şimleu – duminică

 

 

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

More in FOTBAL