Connect with us

DIVIZIA A1

Marian Constantin, după despărţirea de Volei Municipal Zalău: “Sunt momente când în anturajul unei echipe trebuie să faci o schimbare pentru continuitate”


Tehnicianul şi-a motivat decizia de a demisiona de la campioana României, iar rezultatele slabe din ultima perioadă se pare că au dus la despărţirea dintre Volei Municipal Zalău şi antrenorul bucureştean


După ce în sezonul trecut a reuşit să câştige titlul cu Volei Municipal Zalău, în vară, Marian Constantin şi-a dat acceptul să continue pe banca formaţiei zălăuane. Rezultatele pe care tehnicianul le-a obţinut în acest campionat au fost însă destul de slabe, iar suporterii zălăuani nu au mai suportat umilinţa, astfel că la finalul meciului de marţea trecută cu Steaua i-au cerut demisia.

Tehnicianul din Bucureşti a pregătit campioana României şi la meciul cu SCMU Craiova, care avea să fie ultimul pe banca Zalăului. Învins şi la Craiova, Constantin se pare că nu a mai suportat umilinţa, iar luni a avut o discuţie cu primarul Ionel Ciunt şi şi-a depus demisia, iar marţi şi-a motivat şi decizia de a demisiona de la campioana României

“Orice poveste are un început și un sfârșit. Acum, dacă mă întrebați, sunt dezamăgit de multe lucruri. Sunt supărat din cauza rezultatelor, dar trebuie să învătăm din greșeli și să devenim mai puternici fără a da vina unii pe alții. Am făcut împreună lucruri frumoase, dar este destul de greu să mai motivez jucătorii, să scot de la ei ce am scos până acum și sunt momente când în anturajul unei echipe trebuie să faci o schimbare pentru continuitate.Campionatul se joacă, suntem doar la jumătate, mai sunt 15 etape, echipa este calificată în final-four-ul  Cupei României, nimic nu este pierdut”, a spus Marian Constantin într-un comunicat de presă postat pe site-ul clubului.

Antrenorul a ţinut să le mulţumească suporterilor zălăuani pentru momentele de neuitat şi le-a urat succes foştilor săi elevi în meciurile următoare. “Vreau să le mulțumesc tuturor sălăjenilor pentru momentele de neuitat petrecute aici, în mod special suporterilor care au fost alături de echipă, dar și celor care m-au contestat, insultat și mi-au jignit familia încă de la venirea mea aici. Le doresc mult succes jucătorilor și staff-ului tehnic”, se arată în comunicatul clubului.

Contractul de activitate sportivă încheiat între club și antrenorul principal a fost reziliat cu acordul părților, la solicitarea domnului Marian Constantin. Acesta lasă Volei Municipal Zalău în afara obiectivului, pe locul 5, la un punct în spate de CSM Bucureşti, care după ultima rundă a urcat pe locul 4.

 

 

loading...
loading...
Loading...
2 Comments

2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in DIVIZIA A1