Connect with us

FOTBAL

Problemele cu portarii de la FC Zalău

Portarul clujean  – George Cosma a absentat de la ultimele două amicale

De la reluarea pregătirilor, cu FC Zalău s-au pregătit nu mai puţin de cinci portari. Dacă Claudiu Chiş şi George Cosma erau bătuţi în cuie încă din sezonul trecut, la echipă au mai fost aduşi Marcel Petcu (Luceafărul Bălan), Alexandru Gudea (Viitorul Zalău) şi Vlad Muscan (FC Zalău, juniori republicani B).

La serviciile lui Marcel Petcu s-a renunţat asta datorită faptului că cele două conduceri nu s-au înţeles, astfel că zălăuanii s-au îndreptat spre alte zări. A fost cooptat în lot Alexandru Gudea de la juniorii B ai clubului condus de Daniel Sabău. Gudea a evoluat o repriză pentru FC Zalău în amicalul cu Inter Cizer.

“A fost adus de la Viitorul şi îl vom folosi la grupele de juniori republicani. Este tânăr şi promite multe. Dacă va juca bine va putea fi adus la echipa mare, el urmând a fi al treilea portar din lotul echipei”,

ne-a declarat preşedintele Ioan Morar.

Pe serviciile lui George Cosma, antrenorul Marius Paşca nu se poate baza de câteva zile. Tocmai de aceea, pentru meciul cu Inter Cizer la echipa mare a fost chemat Muscan de la juniorii republicani. “Cosma are probleme de sănătate şi a fost învoit pentru câteva zile. Până când va reveni, ne vom baza pe Vlad Muscan”, ne-a mărturisit Paşca.

Claudiu Chiş, titularul incontestabil din prima parte de campionat, a fost folosit în meciul cu Inter Cizer, atât la echipa zălăuană, cât şi la echipa din Cizer. Decizia antrenorului este una justificată. Pentu a avea mai mult de furcă, Chiş a fost trimis în tabăra adversă în repriza secundă. Portarul zălăuan şi-a stopat colegii în dese rânduri în tentativa de a marca goluri. 

loading...
loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL