Connect with us

Feminin

Sărbătoare mare la Olimpia Cluj la final de an. Mai multe jucătoare au fost premiate. GALERIE FOTO şi VIDEO


Evenimentul festiv a fost organizat sub forma unui concurs, iar pe parcursul galei, atât membri fondatori, cât şi staff-ul tehnic şi jucătoarele legitimate au fost nevoite să răspundă la întrebări din istoria clubuli Olimpia. Tot în adrul evenimentului, mai multe jucătoare au fost premiate pentru reuşitele acestora în tricoul multiplei campioane a României


Ne aflăm la final de an, iar competiţiile sportive s-au cam încheiat pentru 2017. Şi echipele de fotbal feminin au intrat în vacanţă, având în vedere că până anul viitor nu vor mai evolua în competiţii oficiale.

Olimpia Cluj a profitat de acest timp liber, cât şi de această perioadă din preajma sărbătorilor de iarnă şi a organizat un eveniment festiv, sub forma unui concurs, denumit Hai la Olimpiadă şi la care au participat membri fondatori, cât şi cei din staff-ul tehnic, precum şi toate jucătoarele legitimate la club, de la cele mai mici, până la senioare.

În cadrul evenimentului festiv a avut loc şi un concurs de quizz, iar cei prezenţi la eveniment au fost nevoiţi să răspundă la întrebări din istoria clublui. De asemenea, mai multe jucătoare au fost premiate pentru contribuţia lor pentru dezvoltarea clubului şi reuşitele acestora la echipă.

Un premiu important a primit Ioana Bortan, una dintre cele mai bune jucătoare din cadrul lotului şi una dintre componentele de bază a echipei naţionale a României. Bortan a fost premiată în cadrul evenimentului festiv organizat de clubul clujean pentru primul gol reuşit în istoria clubului.

De asemenea, o distincţie deosebită a primit şi Andreea Voicu, cea care a reuşit să înscrie de nu mai puţin de 151 de goluri pentru Olimpia Cluj. Premiate au fost şi cele mai rapide goluri reuşite atât la junioare, cât şi la senioare.

Astfel, senioara Mara Bâtea a fost premiată pentru cel mai rapid gol, reuşit în minutul 1, în timp ce Adina Borodi a fost cea mai rapidă marcatoare la junioare, în secunda 22. Şi Adina Giurgiu a fost premiată, pentru reuşita sa cu numărul 3 în UEFA Women’s Champions League.

Sursa foto şi video: facebook CFF Olimpia Cluj / Gábor István-Gábor

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Feminin