

Şoferul a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un stâlp de electricitate
Evenimentul rutier a avut loc pe 12 decembrie în localitatea Scurtești, comuna Vadu Pașii. La fața locului s-au deplasat o autospecială cu apă și spumă pentru asigurarea măsurilor PSI, un echipaj de la descarcerare, un SMURD și două ambulanțe de la Serviciul de Ambulanță Județean.
Echipajele de la ISU Buzău nu au mai intervenit victimele fiind scoase din mașină de martorii accidentului. Persoanele rănite au fost preluate și transportate la spital. Se pare că acestea erau conștiente în momentul în care au fost urcate în ambulanță.
Conform presei buzoiene, un bărbat de 42 ani care se deplasa din direcția Scurtești către Stâncești, pe fondul neadaptării vitezei, ar fi intrat într-un stâlp electric, ulterior răsturnându-se.
În autoturism se mai afla un copil de 9 ani. Din impact a rezultat rănirea celor două persoane, care au fost transportate la spital. Victimele sunt din județul Sălaj însa locuiesc cu chirie în Vadu Paşii, conform Buzău Media care citează poliţia din Buzău.
Sursa foto: Buzău Media
