
Campioana României trebuie să ia trei puncte cu Euphony, iar fosta adversară a Zalăului trebuie să câştige în Spania, cu scorul de 3 – 0!
Meciul cu Zenit Kazan a trecut, iar acum toată atenţia se îndreaptă asupra partidei cu Euphony ASSE Lennik, ultima din cadrul grupelor Ligii Campionilor. Chiar dacă se va impune, campioana României va sta la mâna rezultatelor din celelalte grupe. Conform regulamentului, nu toate echipele clasate pe locul trei în grupă îşi continuă parcursul european. Aşadar dacă privim calculele hârtiei, putem spune că zălăuanii au nevoie de un joc al rezultatelor.
Echipa cu cea mai bună clasare de pe locul trei, din cele şase grupe, va obţine calificarea mai departe în Liga Campionilor. Următoarele patru grupări, clasate pe locul trei în grupele de unde fac parte vor continua parcursul în Cupa CEV şi doar o singură echipa de pe locul trei va rămâne acasă. Toată lumea speră să nu fie Remat Zalău, însă calculele grupelor, ne face să credem că aşa va fi. Formaţiile clasate în acest moment pe locul trei din grupele A, D şi E nu mai pot fi nici măcar egalate la puncte. Nici grupa F nu ne mai surâde, după ce ACH Volley LJUBLJANA, grupare care era clasată pe locul trei, a câştigat cu 3 – 0 confruntarea cu Budvanska Rivijera BUDVA şi a acumulat 6 puncte în clasament, formaţia din Slovenia nemaiputând fii egalată la puncte de campioana României.
Atenţia zălăuanilor se îndreaptă spre Grupa C, unde mai sunt şanse să detronăm echipa de pe locul trei, ocupat în acest moment de spaniolii de la Cai Teruel. În acest moment formaţia iberică are patru puncte acumulate şi joacă în ultimul meci pe teren propriu cu o adevărată forţă în voleiul european, Trentino, din Italia. Dacă italienii se vor impune cu 3 – 0 pe terenul spaniolilor, atunci putem spune că Remat are şanse de calificare. Dar cu o condiţie. Nagy Peter şi compania să câştige şi ei meciul de la Baia Mare cu belgienii în minimum de seturi. Atunci am egala la puncte formaţia spaniolă şi ne-am califica la setaveraj, al doilea criteriu de departajare. Adrian Feher şi colegii ar obţine calificarea în sferturile CEV cu un singur set mai mult decât Cai Teruel.
Orice alt rezultat nu ne este favorabil, deoarece formaţia spaniolă stă mult mai bine ca şi campioana României la punctele acumulate pe seturi. Deci doar o minune poate face ca zălăuanii să obţină calificarea în sferturile CEV. Oricât de mică ar fi această şansă, trebuie să credem în ea, deoarece în sport s-au mai văzut surprize. ï® Ionuţ COSTINAŞ
